Fără penali în funcții publice

2 minute de citit

Aseară în jur de 4000 de oameni au cerut în Piața Victoriei respectarea muncii și a legii. Au cerut de la Guvern și Parlament două lucruri de care ei înșiși se ocupă zi de zi: muncește pentru bunăstare și respectă legea. Principii foarte simple pe care aleșii noștri nu le înțeleg și pe care nu au de gând să le adopte.

Mă plimbam și mă uitam la fiecare. Veniseră singuri sau în grupuri mici de prieteni. Oameni timizi, politicoși, respectuoși, curați – genul de copii cuminți care învață bine la școală. Genul de oameni care muncesc pe rupte. Cred că acolo era ce are țara asta mai bun acum. Restul erau plecați la muncă, alungați de un stat ostil care de-a lungul timpului a căpușat demnitatea și munca oamenilor.

Mulți zic că protestele nu ajută la nimic. Dacă nu ajutau la nimic Roșia Montană arăta altfel azi, iar dedicația OUG 13 își făcea deja efectele. Au fost de ajuns protestele? Bineînțeles că nu, iată că e nevoie să ieșim iar în stradă pentru fix aceleași lucruri. Protestele sunt necesare, dar nu suficiente. Protestele sunt măsuri reactive ale societății civile, ele se întâmplă după ce beleaua a fost făcută de mai marii statului. Protestele vin târziu, dar vin. Ceea ce e nevoie mai departe e să existe măsuri proactive: ieșit la vot, intrat în politică, susținut financiar partidele și oamenii care ne reprezintă cu adevărat și care se luptă pentru noi în instituțiile statului. Aici e cheia: e mai bine să previi decât să combați.

Dar Claudiu, eu nu fac politică, nu mă interesează, politica e pentru mafioți

La fel să-ți spui și când un infractor scapă în urma modificărilor legilor după ce ți-a spart casa sau ți-a agresat copilul. După ce a dat cu mașina peste o rudă. După ce ți-a lăsat un părinte să moară-n spital pentru că nu i s-a dat șpagă. După ce-ți rupi mașina pe un drum distrus pentru că s-au furat fondurile. După ce un părinte se stinge departe de tine. Politica controlează toate lucrurile astea, le face să dispară sau să persiste. Politica face legile, majoritatea parlamentară le votează, justiția le impune. Politica în sine nu e murdară, ci penalii care ne conduc au făcut-o să fie așa.

Soluția e ca penalii să nu mai aibă acces la funcții publice. O chestie decentă, clară, de bun simț. USR strânge semnături pentru a ajunge la asta. Semnează, strânge și tu semnături, donează. Dacă-ți pasă și vrei să nu mai fie nevoie să ieși în stradă.

Categorii:

Publicat la data: