Două filme

1 minute read

Am văzut recent două filme bune, zic eu:

  • Cloud Atlas – pare-mi-se că s-a vorbit destul de mult despre el, dar ignoră asta; du-te şi vezi filmul şi dă-ţi cu părerea ta, nu te mai uita numai în gura altora care cică se pricep mai bine. Du-te acolo în sala de cinematograf şi du-te pentru film numa’, nu pentru altceva. Vezi-l, gândeşte-te şi apreciază. Eu zic că sigur vei găsi ceva de învăţat din el, pentru tine şi ăl de lângă tine;
  • It’s a wonderful life – a trebuit să treacă o viaţă de om ca să văd şi eu filmul ăsta. Film bun, ca vinul, clasic şi prietenos; mi-a plăcut foarte mult Dacă eşti ca mine şi n-ai apucat să-l vezi până acum vezi-l şi-o să realizezi ceva vechi de mulţi ani, dar greu de aplicat de tine însuţi.

Aparent astea două n-au nicio legătură unul cu altul. Dar au, îţi zic. Mi s-a părut că amândouă au urmărit să demonstreze acelaşi lucru: cum vieţile oamenilor sunt intercalate/interconectate/interdependente şi cum un mic amănunt poate schimba tot ecosistemul, cum ne influenţăm unii pe alţii şi cum acţiunile de azi schimbă starea zilei de mâine. Cum o zic eu acum pare simplist şi clar, tocmai de-aia îţi zic să vezi filmele ca să ţi se expună ideea asta frumos, nu în două-trei cuvinte pe blogul lui Claudiu.

Asta-i un film bun, ceva care te umple de gânduri bune la sfârşit. Gândurile bune pot fi şi sub forma unor realizări dure, dar care odată conştientizate duc la ceva bun. Asta contează, să iasă ceva bun din orice faci.

O seară bună:

Updated: