Despre introvertire și de ce este bună

Eu sunt un introvertit. Nu-i nici un secret și probabil orice cititor și-a dat seama de asta fără să mă întâlnească neapărat. De obicei introvertiților le e greu să admită asta sau să vorbească despre asta, dar eu cred că introvertirea e absolut necesară în buna funcționare a societății în întregul ei. Iar discursul lui Susan Cain la TED mi-a adeverit încă o dată lucrul ăsta.

La mine însingurarea pentru o perioadă de timp e un lucru absolut necesar. Dacă n-aș apuca să-mi clarific gândurile în liniște aș lua-o razna. La o plimbare pe străduțe, într-un parc, prin păduri, pe munte, pe coclauri – astea-s mediile mele naturale unde mă încarc, unde mă hotărăsc, unde fac planuri, unde mă regăsesc și unde-mi adun forțele pentru mai departe. Am zâmbit când tanti Susan a zis de Buddha/Mohamed și compania, cum se duceau ei în singurătate și gândeau și aveau revelații. Exact așa mă simt și eu, ca Buddha care-și caută un cuib temporar ca să nască sens din ceea ce i se întâmplă și care apoi se întoarce în comunitate cu rezultatul. Acolo, în însingurare, este adevărata libertate. Spun asta pentru că, bineînțeles, sunt un introvertit. Dacă nu eram așa poate aveam altă părere 🙂 Chiar sunt curios cum funcționează încărcarea/regăsirea asta la extrovertiți. Vrea cineva microfonul?

Zic să urmărești filmul că sunt niște idei bune acolo, unele chiar controversate. Cert e că nu trebuie să privim introvertirea ca pe ceva rău, ca pe ceva ce trebuie înlăturat. Ea nu înseamnă că persoana respectivă are probleme, ci chiar dimpotrivă, că se poate concentra mai bine pentru rezultate mai bune și poate aborda lucruri așa cum alții nu pot. Cu alte cuvinte… e ok, bă, putem trăi frumos unii cu alții fără să încercăm să ne schimbăm reciproc. Mai multă înțelegere și se rezolvă toate.