Istoria Decât o Revistă
În weekend am dat o fugă până în Hunedoara, la Geoagiu, unde am avut un teambuilding cu firma. Pentru că vineri am avut niște examene de final de curs de ghid turistic, am plecat sâmbătă pe la 4 dimineața. Poate pentru unii 4am sună grotesc, dar pentru mine e dumnezeiesc. La ora aia traficul abia de există, e liniște și pace pe drum, așa că mă pot concentra pe ce e important: să nu adorm la volan și să ascult podcasturi.
Am terminat cu ocazia asta Pe Bune, un podcast românesc foarte tare despre care am mai scris. Am lăsat spre final 2 episoade speciale despre Decât o Revistă, producătorii podcastului, și m-am bucurat de ele pe drumul la dus. Sunt super tari, atât de tari încât o să le pun aici în articol ca să le ascultați cât mai repede. Istoria revistei este una cu suspans, decizii grele și lecții învățate despre cum gestionezi un proiect de suflet. Cum te adaptezi la realitate, cum lucrezi cu oamenii, cum schimbi lucrurile atunci când e clar că e nevoie să fie schimbate. Mi-a plăcut mult povestea și n-o să divulg nimic din ea, pur și simplu ascultați-o:
M-am abonat și eu la revistă pentru că merită, săptămâna trecută a venit numărul #32 împreună cu un ghid de viață și muncă pentru antreprenorul creativ. M-am bucurat să o văd acolo pe Maria B. care face lucruri foarte interesante, aruncă un ochi pe proiectul ei, Woodish, despre care am scris încă din 2013.