Decădere

Am citit articolul ăsta scris de un tânăr adventist de ziua a şaptea despre Mihai Gâdea. Despre ce a fost şi despre ce a devenit, ce e acum acest om despre care aş zice că se poate scrie o carte. Îi poţi citi pe faţă şi în glas destinul.

Mă gândesc că Mihai Gâdea e omenirea, umanitatea redusă la un singur om. Adică umanitatea decade; la începuturi oamenii sunt mai buni şi fac treabă mai bună. Apoi decad, devin mai răi, mai meschini, mai lacomi. Până la urmă asta e şi povestea lui Adam şi-a Evei, asta e povestea din vremurile lui Noe, asta e povestea cu Sodoma şi Gomora (parcă). Şi sunt sigur că mai sunt multe alte exemple, nu neapărat din Biblie sau cărţi. Oameni care poate duceau omenirea asta mai departe către mai bine, dar care s-au pierdut pe drum şi-au ajuns în cealaltă oală, de unde trag omenirea înapoi făcând-o mai rea. Adică aşa ca Mihai Gâdea.

Poate că aşa este omul, în general, şi acesta e drumul său prin viaţă. Poate chiar există draci care se bucură la rău şi fac şi învârt diverse ca omul să dea frâu slăbiciunilor sale. Poate aşa sunt şi eu, din ce în ce mai rău, făcând lucruri împotriva conştiinţei mele din adâncuri, mergând din inerţie către acolo unde cam toată lumea merge: murdărire, decădere, tristeţea realizării adevărului.

Cred că trebuie din când în când să-ţi dai un reset, să te opreşti din mers, să stai oleacă jos şi să te gândeşti: ce ai fost, ce eşti, ce rişti să devii? Încotro?