De ce nu dau bani cerşetorilor

Sunt un om milos. Pentru că am crescut la țară, pentru că aşa m-au educat părinții, pentru că empatizez cu greutățile reale ale oamenilor şi-mi doresc să ajut acolo unde pot. Dar mai mult decât lume cu adevărat nevoiaşă există în lume escrocherie, prostie şi nesimțire. Mult mai multă escrocherie decât cazuri cu adevărat reale de oameni necăjiți. Am văzut asta şi ştiu ce trebuie să nu fac: să nu perpetuez problema.

Cum se face, mă, că n-am auzit în viața mea „caut de muncă” în loc de „dă-mi un leu de-o pâine”? Cum? Niciodată, 0% din cazuri. „Vreau să muncesc” în loc de „ajutați-mă şi pe mine”? Adică oamenilor le place să trăiască de pe o zi pe alta în loc să caute o soluție pe termen lung? De ce se întâmplă asta? Eu nu poci să o înțeleg.

Şi să mai zic una. Mă duceam într-o zi să mănânc singur, în deplină tăcere şi reverie pentru că trecuse ora mesei şi toată lumea era deja sătulă. Şi trec pe lângă un om al străzii, înalt, tuciuriu, jegos. Îmi cere nişte bani de-o pâine şi-i spun că nu. Pur şi simplu, le spun că nu. Nu-i ignor, nu mă fac că nu-i văd, nu le spun că n-am; le zic pur şi simplu că nu le dau. Pentru că ştiu că nu asta e soluția acestei probleme, ci doar perpetuarea ei. Aşa, şi-i zic omului că nu. Şi zice în spatele meu, în timp ce treceam de el:

– Fraate, da’ mori de foame cu lumea astaaaa!

Pentru o clipă mi-am încetinit mersul, involuntar. O furie uriaşă mi-a umplut tâmplele şi cred că m-am şi înroşit de indignare. Pentru o clipă am vrut să mă întorc şi să-l snopesc în bătaie cu orice aş fi găsit în cale. Sau pur şi simplu să-l tăbăr cu pumnii ăştia munciți, iasă ce-o ieşi. Am mers mai departe şi poate-a fost mai bine aşa. Dar am mari îndoieli că data viitoare o să mă pot abține. Cum să merite acest exemplar bani de la mine, orice fel de ajutor de la mine? Cum să perpetuezi aşa ceva? Cum faci bine-n lume hrănind animalul ăsta arogant care ştie doar să ceară fără să facă nimic în schimb?

Cerşetoria n-ar trebui să existe, iar cine o practică ar trebui să cunoască munca silnică în închisoare. Vreau să aud lume urlând pe stradă „vreau de muncă” în loc de „dați-mi şi mie un leu”. Atât am avut de zis.