De ce nu avem primari buni

În România găsești preponderent o combinație de două lucruri: peisaje minunate și administrare groaznică. Sunt două etichete des întâlnite în ruralul românesc – avem o mulțime de locuri cu potențial turistic, dar greu accesibile și lăsate în paragină. Pe de o parte suntem norocoși că strămoșii noștri s-au stabilit prin aceste locuri superbe, iar pe de altă parte ne batem joc de acest cadou alegând oameni total nepotriviți ca să-l administreze.

De ce se întâmplă asta? Cum am ajuns să anulăm acest mare avantaj prin niște decizii greșite pe care fiecare dintre noi le ia regulat? E o întrebare care sigur stă pe buzele celor care au ales să trăiască în țara asta, una care le dă mereu bătăi de cap când interacționează cu aparatul ineficient al administrării acestei țări. Un răspuns general valabil e greu de găsit, însă hai să mergem mai înspre detaliu și să înțelegem ce se petrece.

Comuna mea natală, Lopătari din județul Buzău, este recunoscută pentru aceleași două lucruri: peisaje minunate și o groaznică administrare. De peste un sfert de secol de când trăiesc eu, locului ăstuia i-a mers din ce în ce mai rău. Fabricile pe unde mai lucrau oamenii s-au închis. Drumurile au devenit din ce în ce mai proaste cu fiecare ploaie mai serioasă. Tații sunt nevoiți să-și părăsească temporar familiile ca să plece la muncă în străinătate. Tinerii pleacă și ei tot acolo și aleg să nu se mai întoarcă. Bătrânii rămân izolați și neputincioși prin cotloane de munte. De gaze și canalizare nici măcar nu mai vorbim. Curentul poate să cadă oricând, durând câteva zile bune până situația se rezolvă. Primăria n-are niciodată fonduri și nici nu se zbate să le obțină, ba chiar sunt zvonuri că falimentul o s-o facă să dispară.

Mai rău, școlile stau să cadă pe copiii care trebuie să îndure frig, noroi, drum lung și lipsă de profesori competenți. Un exemplu: acum câteva zile o elevă posta pe Facebook o poză cu colegii ei îmbrăcați în geci într-o școală provizorie, cea oficială fiind în lucru de mult timp. Lucrurile nu par să se rezolve, după cum putem vedea în această fotografie făcută fix ieri pe la prânz. Zi de lucru, nimic nu se mișca pe lângă școală. Iarna vine, cetățenii suferă, aparatul administrativ dă din umeri, are o experiență vastă în asta.

În Lopătari ai zice că trăim o epocă de anarhie în care nimeni nu mai face nimic. De ce se întâmplă asta? Citește mai departe.

Zilele astea am avut de făcut niște drumuri prin comună și n-am putut să observ ceva ciudat: pe la marginea drumurilor și prin diverse văi au început să apară mormane întregi de gunoaie. Sticle și doze, pamperși, resturi alimentare, reziduuri de la construcții și alte materiale. Nu ai cum să nu le observi, grămezile de gunoaie par să se ivească din pământ peste tot, lucru care atunci când eram eu copil nu se întâmpla. Două exemple:

E atât de păcat să vezi așa ceva într-o zonă atât de frumoasă! Poza e făcută în Plaiul Nucului, sat de munteni harnici care se pare că a pățit ceva în ultimul timp. Oamenii nu mai sunt responsabili pentru ce fac, nu mai respectă mediul în care au crescut, par să nu mai aibă nicio bunăvoință și nicio dorință să facă lucrurile cum trebuie. Saci întregi se gunoaie zac nu numai prin văi ascunse, ci chiar la marginea drumului. Nu sunt exemple izolate, este un fenomen de masă, se pare că asta a devenit modalitatea de a scăpa de gunoaie: să le arunci pur și simplu undeva. Nu să reciclezi, nu să le duci la cea mai apropiată ghenă, nu să refolosești ce se poate refolosi.

Fix același lucru face primăria cu problemele comunei: le aruncă la marginea drumului. Speră să le ia vântul și să dispară, dar ca și în cazul gunoaielor asta nu se întâmplă niciodată. Vântul doar le împrăștie făcându-ne viața mai murdară. Problemele pe care primăria nu le rezolvă și gunoaiele de care localnicii nu au grijă – toate sperie turiștii și ne fac copiii să le fie rușine de locul din care vin. E o problemă care ne afectează pe toți.

O comună care nu are grijă de natura din care s-a născut nu are cum să pretindă mai mult de la primarul ei. Trebuie mai întâi să avem grijă fiecare de gospodăria noastră, de drumul pe care mergem, de pădurea prin care trecem, de apa pe care o bem și abia apoi să cerem lucruri de la cei pe care i-am ales. Abia atunci putem zice cu adevărat că merităm mai mult – că drumurile ar trebui să se repare, că școlile ar trebui să se reabiliteze, că gazele și canalizarea ar trebui să fie lucruri normale și nu ceva de domeniul viitorului.

Nu avem primari buni pentru că avem prea puțini locuitori buni. Când locuitorilor le va păsa de mediul în care le cresc copiii atunci și primarului îi va păsa îndeajuns de mult de oamenii săi. Când locuitorilor le va păsa de gardul și curtea casei atunci și primarului îi va păsa de drumuri, școli și canalizare. Acesta-i adevărul, oricât de mult am refuza să-l conștientizăm.

În primăvară vreau să fac un apel la locuitorii comunei să mergem să adunăm gunoaiele din câteva puncte bine cunoscute. Să vedem atunci câți merită un trai mai bun și un primar mai bun. Atunci ne vom da seama cu adevărat cine suntem și de ce nu avem ceea ce au alții.