Despre câteva lecturi

3 minute read

Într-un final am reușit să termin cartea Avuția națiunilor a lui Landes, un fel de istorie a economiei globale, un parcurs al principalilor jucători care au împins evoluția și tehnologia până la ceea ce avem azi. A fost greoaie – multe informații și teorii și explicații, unele destul de bine bătute-n cuie, altele încă deschise interpretărilor. Nimic sigur și parcă prea puțin care să te ajute să faci vreun sens din ce se întâmplă sau ce va urma.

Însă clar e ceva care merită timpul și efortul de a o termina. Foarte multe lucruri interesante despre care nu mai auzisem. Așa cum e cu orice carte, chiar dacă nu-ți dai seama cum te ajută exact după ce o termini, știi că undeva acolo adânc ea a început să fie procesată și de-abia așteaptă să vină alte lucruri de procesat cu care să creeze legături, corelații și… închipuiri. Citeam articolul deprimant al lui Petreanu, apoi niște comentarii pe margine ale lui George Damian și simțeam că parcă ar trebui să mă bag și să comentez, doar citisem o ditai cartea detaliată despre înapoierea țărilor și ce le ține în urmă. Dar parcă tot nu mi-e clar îndeajuns de mult și știu că mai durează până mi se formează și mie o imagine coerentă pe acest subiect.

În fine, am terminat-o cu bine și pe-asta. Apoi m-am apucat de Product design for the web a lui Randy Hunt, voiam ceva mai tangențial la ceea ce știam deja. Am terminat-o rapid și m-a lăsat mai împăcat cu neștiința mea. A fost vorba despre cum creezi un produs în contextul în care schimbarea și incertitudinea sunt mai tot timpul în mijlocul a ce faci și, mai ales, în mintea oamenilor. Despre importanța comunicării, a execuției rapide și despre cum abordezi variate strategii, despre responsabilitatea propriilor decizii și tot așa. Am simțit că multe lucruri mi se aplică direct la ceea ce fac acum, la muncă și în mini-proiectele mele. Mi-a dat un pic mai multă încredere în mersul lucrurilor, să zicem.

După asta am vrut ceva literatură, ceva scriitură clasică să mă mai ducă și-n altă zonă decât cea practică. Am început Hoțul de cărți și mi-a plăcut din prima. Poate nu are legătură cu cartea în sine, ci cu stilul scrisului mai aproape de ceea ce am mai scris și eu de-a lungul timpului, mi-a adus aminte că îmi place și vreau să scriu mai mult. Drept urmare am lăsat-o puțin deoparte și am început să scriu aici. Îmi place când mi se întâmplă asta, când fac ceva care mă face să abandonez temporar și să mă apuc să scriu ceva, orice. Înseamnă că a atins o coardă care vrea să scoată lucruri din mine, ceea ce e extrem de benefic 🙂

Azi m-am întâlnit și cu echipa Oameni de la țară, niște oameni plini de idei care vor să dea din timpul lor pentru ceva ce li se pare că merită investit timp. Timpul omului oferit gratis – e ceva admirabil în tumultul Bucureștiului ăstuia care pare că se învârte rapid în cerc, degeaba. Am vorbit despre ce avem de făcut ca direcția proiectului să ne fie mai clară. Nouă și altora. Cred că suntem pe un drum bun.

Nu știu de ce am scris tot textul ăsta cu iz de jurnal de adolescent. Cred că-i vina Hoțului de cărți, pare o carte foarte vizuală, care te face să-ți închipui lucrurile citite mai mult decât cu alte ocazii. Mă întorc la citit.

Updated: