Cum e la țară

Iată că se fac două luni de când ne-am mutat complet din București la țară la Buzău. Ne-am aruncat înainte în aventura asta cu tot ce am avut: lucruri, energie, timp și noi doi - oameni crescuți la țară, sălbăticiți de oraș și reîntorși la țară. Am încercat să ne plănuim cât mai bine acest reînceput de drum, conștienți în același timp că nu totul este în controlul nostru și că viața este totuși plină de neprevăzut.

Pentru cei care nu știu din articolul precedent, ne-am mutat în locurile natale cu chirie. Am găsit o casă de închiriat și ne-am hotărât că ăsta este lucrul cel mai bun de făcut în contextul nostru. De ce n-am cumpărat direct ceva al nostru? Pentru că e foarte greu să găsești în zonă o casă sau teren cum trebuie, e greu să găsești ceva cu acte, e greu să tot faci drumuri de la oraș pentru a vedea ceva de cumpărat. Cea mai sigură și echilibrată variantă a fost să închiriem ceva și să căutăm direct de la fața locului, în timp. Deseori oamenii abordează stabilirea într-un loc exclusiv emoțional, iar asta îi face să ia decizii necugetate, grăbite, greșite. N-am vrut să cădem în această capcană și am abordat lucrurile încet, în felul nostru.

La început am avut multe administrative de făcut. Curățenie, cărat lucrurile, aranjat prin casă, făcut liste cu ce ne mai trebuie. A fost nevoie să ne luăm niște electrocasnice mai bune și niște mobilă de la Ikea, să-mi iau niște scule de gospodar și să mai aranjez câte ceva pe lângă casă. Câteva exemple:

• aleea de intrare a necesitat niște pietriș nivelare și tasat pentru un acces mai facil
• pădurea din spatele casei a necesitat curățire pentru că era cămin pentru animale sălbatice și ținea umezeală pe tot peretele casei
• o grămadă mare de reziduuri de la renovarea casei a trebuit curățată și ordonată (încă mai am de lucru acolo)
• am avut nevoie de lemne de foc pentru iarnă (și aici mai am de spart trunchi și aranjat în magazie)
• am chemat un meșter greu-de-găsit pentru a monta o mașină de spălat în baie
• a fost nevoie de curățenie pe terenul casei, erau gunoaie și materiale peste tot

Ne-a făcut sincer plăcere să ne ocupăm de astfel de lucruri, simțeam nevoia de a avea și o altă activitate pe lângă lucrat de la birou. Iar asta mă duce la întrebarea care sigur e pe buzele tuturor: cum faceți rost de bani?

Eu lucrez cu normă întreagă de la distanță pentru firma din București unde am lucrat în ultimii 3 ani. A fost un pas pentru care m-am pregătit și pe care l-am făcut într-un context propice. De pe la mijlocul lui August m-am re-apucat de programul de 8 ore, dar care acum e mult mai flexibil și mai plăcut. Îmi pot arunca ochii pe fereastră ca să văd dealurile, pot face o pauză de cafea în pădurea din spatele casei sau o „pauză de lucru” - spart lemne sau făcut ordine pe lângă casă. Recent am început să fac din când în când focul în sobă, o activitate care se pare că se combină perfect cu dezvoltarea de software. Simt cu adevărat un echilibru muncă - viață personală, un lucru atât de greu de obținut în București. Pot scrie un articol separat doar despre experiența asta, exemplificând și mai bine ceea ce scriam aici.

Soția a făcut în ultimii ani școala necesară pentru a putea obține un post de învățătoare la țară. Vara asta a dat examenul de titularizare, a luat o notă bunicică și a găsit un post pe 1 an la o școală din comuna Lopătari. După un adevărat joc românesc de du-te-vino (ba e postul disponibil, ba nu e) lucrurile s-au stabilizat de la Inspectoratul Școlar și acum situația este clară. Are două clase simultane cu vreo 12 copii și momentan îi place să se ocupe de asta. Împreună cu o colegă vor dota o bibliotecă acolo - detalii aici.

Trebuie să vorbim și despre inconveniente pentru că niciodată nicăieri nu e totul roz. Absolut toate au fost previzibile și ne-am pregătit pentru ele cum am putut. Unul din ele ar fi că depindem destul de mult de mașină, mai ales pentru mersul soției la școală. Al doilea e cu casa - ea a fost renovată destul de recent, dar mai din topor așa și incomplet. Pentru majoritatea lucrurilor am găsit rezolvări temporare și neinvazive, iar cu altele va trebui să trăim pentru că nu ne putem apuca de renovări în casa altuia (de exemplu soba mai scoate fum când faci focul, iar izolația tavanului dintr-o cameră e incompletă). Al treilea e că gardurile necesită reparații, iar asta ne aduce câțiva vizitatori locali curioși să ne cunoască (câini, pisici care-și mai fac nevoile în proximitate) - am început să ne împrietenim cu ei și chiar să le dăm nume. Al patrulea - e destul de multă alergătură pentru că vrem să ne ocupăm de tot felul de lucruri (ajutor pentru părinți, diverse acțiuni de voluntariat, politică și tot felul de întrevederi cu oamenii din zonă). Avem multă muncă de făcut, muncă de toate felurile - ne va mai lua un pic de timp până le vom echilibra cu adevărat pe toate.

Am început să ne cunoaștem vecinii, cu care ne-am împrietenit destul de ușor, avem aproape un magazin și o spălătorie auto (unde se face treabă mai bună ca-n București). Și, mai ales, avem aproape dealurile, munții și pădurea, aerul curat și priveliștile pe care le savurăm în fiecare dimineață la micul dejun și seara la ceai sau vin - lucruri la care am venit pentru că ele nu se duc după oameni. Am început să primim oaspeți în micul nostru cămin și am văzut că le face mare plăcere.

Care ar fi cel mai dificil aspect? Probabil pentru mine este faptul că nu pot face renovări la casă - am sesizat tot felul de oportunități de când suntem aici, idei pe care de-abia aștept să le pun în practică la casa noastră atunci când o vom face. Traiul la țară trebuie să înceapă cu o perioadă de timp de explorare, de studiu, de experimentare pentru a-ți da seama care sunt nevoile tale și cum le poți servi mai bine. Aceste două luni ne-au trezit la o altă viață, una alternativă Bucureștiului pe care n-ai cum să o descoperi decât dacă te arunci în plinul vieții și pleci de tot de acolo. Și soția simte nevoia de niște îmbunătățiri la casă, iar drumul până la școală cu mașina este ceva ce trebuie să facă zilnic (e oricum e mai scurt decât cel din București).

Ideea noastră principală, uneori și sloganul, a fost că omul sfințește locul. Oriunde te-ai muta sunt lucruri de rezolvat, sunt bucurii și probleme. Un om hotărât și ambițios face treabă bună oriunde ar fi și se folosește de ce are la îndemână pentru a lăsa în urmă un loc mai bun. Indiferent cât vom sta aici sau în altă parte, în urma noastră va rămâne un loc îngrijit orice ar fi, un loc unde dragostea între oameni și natură a stat la baza vieții. Apoi omul poate fi complet nefericit și-n pustietate la fel ca-n buricul târgului - locului în care ești e îmbrăcat întotdeauna de viziunea ta asupra vieții și de felul tău de-a fi.

Mai sunt multe de povestit despre experiența noastră, sper să mă organizez mai bine în viitor pentru a le detalia aici pe blog pentru noi și pentru alții care se gândesc la a face pasul ăsta. Sfatul nostru, pe scurt: faceți pasul, aruncați-vă în valurile vieții și trăiți acum, nu doar după pensie. Să nu vă fie frică să recunoașteți când faceți greșeli. Căutați ceea ce vreți să găsiți, nu vă așteptați să dea fericirea peste voi pentru că nu așa funcționează ea. Fericirea se caută. De unul singur, în doi sau în familie - nu există nicio scuză care să te țină într-un loc sau context care nu te lasă să trăiești cu adevărat.

În final vă las cu ceva vizual din plimbările pe care am început să le facem pe lângă casă: