Cercul Donatorilor PACT

Un cerc al donatorilor e un concept care, pus în practică, arată cam așa: se strâng câteva zeci de oameni cărora li se prezintă niște proiecte sau cauze care au nevoie de susținerea lor sub diverse forme: bani, lucruri fizice, conexiuni, promovare. Fiecare echipă are la dispoziție câteva minute pentru a-și ancora proiectul în realitate, adică a vorbi despre trecut, prezent și planurile de viitor. Uneori mai apar în ecuație susținători externi ai proiectelor, adică oameni care se simt aproape de un proiect anume și despre care vorbesc foarte personal tot câteva minute cu scopul de a convinge audiența că merită ca proiectul să fie ajutat. Asta așa subiectiv și pe larg, poți citi mai multe despre ce este un cerc al donatorilor în acest super articol de pe hotnews.

În ultimele zile de toamnă ale anului ăstuia Fundația PACT, de care eu sunt foarte apropiat, a organizat a 4-a ediție a Cercului Donatorilor PACT. Proiectele au fost așa:

• Viziru, Brăila – crearea unui centru de tineret în care se vor organiza proiecții de filme educative, ateliere de artă vizuală, constituirea unui ansamblu coral, activități sportive, turistice, orientare profesională și alte activități de educație alternativă;
• Mircea Vodă, Brăila – construirea unei case țărănești în curtea școlii, într-o plantație de salcâmi, în care se vor strânge și recondiționa obiecte de la bătrânii satului precum și organiza ateliere de pictură pe sticlă, de cusături tradiționale și de tricotat;
• Mahmudia, Tulcea – organizarea unor ateliere de tehnică și artă fotografică, ateliere meșteșugărești de confecționare de obiecte decorative, ateliere de dans clasic pentru copii;

A fost pentru prima oară când am participat la așa ceva, așa că m-am hotărât să fac experiența și mai intensă și să devin susținător al unuia dintre cele trei proiecte în jurul cărora s-a organizat evenimentul. Decizia a fost grea, pentru că toate cele trei proiecte au fost super faine și toate aveau un obiectiv pe termen lung în care cred: dezvoltarea comunității, schimbarea mentalității și creșterea gradului de implicare al societății. Dar, pentru cei care mă cunosc, cred că deja e previzibil ce proiect am ales 🙂 Căsuța tradițională este ceva cu care am rezonat din prima și în care am văzut potențialul de a deveni inima satului. O comunitate care vrea să aibă o identitate trebuie să aibă o inimă, un loc care vibrează și din care pornesc inițiative pentru schimbarea în bine. Asta va fi Căsuța dintre Salcâmi, așa cum a denumit-o grupul de inițiativă din Mircea Vodă. Eu unul sunt super entuziasmat de idee și chiar vreau să mă implic mai departe în concretizarea ei – casa va fi gata anul viitor, iar eu voi fi un ambasador al ei de acum încolo.

Evenimentul în sine a fost minunat, au venit o groază de oameni entuziaști, optimiști, activi, puși pe treabă. S-au strâns banii necesari pentru toate proiectele, s-au creat legături de pe urma cărora cele trei comunități vor avea mult de câștigat. Am simțit că sunt exact unde trebuie și că sunt înconjurat de partea cea mai bună a României. Am invitat și eu câțiva oameni și au venit în număr copleșitor, implicându-se, iar ăsta a fost un sentiment nemaipomenit. Când vezi că oamenii din jurul tău au încredere în tine și că merg pe mâna ta îmbunătățind lucruri parcă-ți cresc aripi, vorba reclamei, parcă prinzi curaj să faci și mai mult, parcă ai și mai multă încredere în tine și în societate. Mulțumesc, oameni buni!

În seara aia am avut prima tentativă de a vorbi în public. Am știut că nu sunt încă genul ăsta de om care se simte confortabil să vorbească celorlalți și exact din cauza asta am vrut să o fac. În ultimul timp am dus o luptă cu pornirile mele sălbatice, cu diverse frici și temeri – vorbitul în public este una din ele. Nu consider că am fost bine pregătit pentru momentul respectiv și nici că mi-am putut ține emoțiile la un nivel acceptabil – am fost destul de palid și am reușit să transmit doar o parte din ceea ceea ce voiam să transmit despre proiect și despre mine. Dar dacă trag linie sunt mulțumit, nu a fost chiar atât de rău și m-am descurcat onorabil pentru ceva ce nu mai experimentasem. Data viitoare va fi și mai bine, voi fi mai pregătit și voi știi la ce să mă aștept. Două lucruri îmi vin acum în minte pe care nu știu de pe unde le-am furat:

• omul este emoție
• vorbitul în public e călărirea unui val care te poate purta sus sau te poate băga sub el

Vizavi de asta îmi aduc aminte de un prieten care acum ceva timp, când scriam despre faptul că sunt prea introvertit și că pierd lucruri rămânând așa închis, îmi spunea că voi fi mereu așa și că nu voi putea schimba asta, că pur și simplu unii oameni nu-s așa buni la a relaționa cu ceilalți și așa e natura umană, nu e nimic în neregulă cu asta. Și da, nu e nimic în neregulă cu asta, introvertiții au o groază de calități pe care cei mai sociabili nu le au, fiecare are rolul lui în mediul în care trăiește. Dar aici it**’s all about me 🙂 Eu sunt un introvertit care va ieși din carapace și care va putea să relaționeze cu oamenii așa cum cei mai extrovertiți pot. Voi crea legături, voi strânge oamenii în jurul meu, le voi obține încrederea și voi face lucruri împreună cu ei. Sunt mai mult decât cred de cele mai multe ori că sunt, mult mai mult și doar curajul de a ieși în lume va scoate din mine potențialul care zace dormitând.

În lume s-ar întâmpla o groază de lucruri bune dacă pur și simplu am încerca să ieșim mai mult din carapacea care ne crește inevitabil în spate. Ne furișăm în spatele unei comodități atroce, a unei neîndrăzneli care ne ține legați de o existență plicticoasă și solicitantă, a unei frici de alții și de noi înșine. Suntem de multe ori autiști, ignoranți, paralizați de groaza de a ieși în lume exact așa cum suntem. Sentimentul că nu suntem îndeajuns de buni, că nu vorbim îndeajuns de mult; în definitiv acel blestemat de sentiment de inferioritate e cel care nu ne lasă să progresăm și ne îngreunează drumul către evoluție al nostru și al celor de lângă noi. Nu știu cum să explic bine această paralizie a sinelui, dar știu că se poate lucra la ea, că se poate diminua prin curaj și efort, prin voință și disciplină. Iar rezultatele sunt de 1000 de ori mai mari și mai importante decât efortul investit, așa e întotdeauna. Ieși afară din tine, bucură-te de moment și continuă.

Vremuri bune ne așteaptă dacă le creăm. Dacă nu, nu.

Fotografii de la eveniment găsești pe Facebook la Fundația PACT și Dedi Grigoroiu.