Ce vrei?
Trebuie să ştii să răspunzi la întrebarea asta. Ţi se va pune des, în multe situaţii şi, cel mai probabil, ţi-o vei pune tu foarte des. Când semnezi un act, când mergi la o întâlnire, când intri într-un birou, chiar şi când te plimbi în parc – trebuie să ştii să răspunzi la întrebarea asta. Trebuie să ştii ce urmează după *vreau. *Înseamnă să fii pregătit pentru evident şi pentru realitate.
O dată, pentru că trebuie să arăţi cu degetul către ceva şi să spui: asta vreau şi numai asta. Trebuie să ai tot timpul un scop în minte, trebuie întotdeauna să faci lucrurile într-un anumit fel dintr-o cauză. Dacă ţi se pune întrebarea asta şi tu nu ştii să răspunzi ai o mare problemă. Faci lucrurile degeaba pentru că nu ştii de ce le faci, nu ştii ce vrei să urmeze după prezent. E urât să nu ştii. Nu ştiu n-a fost şi nu va fi niciodată un răspuns bun pentru nimic.
A doua oară pentru că e foarte directă. E ca o piatră pe care o arunci pe liniştea unui lac. Creează în jur o groază de cercuri care nu se vor opri până când nu întâlnesc într-un sfârşit un mal. Trebuie să poţi primi, interpreta şi gestiona o astfel de întrebare directă. Închipuie-ţi că ajungi la un interviu la o firmă cu reputaţie la care voiai de mult să ajungi şi cum intri în birou cineva sare pe tine: “Ce vrei?”. Dacă te-ai pierdut, pierdut rămâi. Dacă răspunzi respectând regulile de la punctul unu ai numai de câştigat.
Inerţia nu trebuie să fie un prieten, inerţia e bună în fizică sau probabil astronomie, însă pentru un om inerţia în activitate este un duşman. Nu face lucrurile din inerţie pentru că pierzi timpul.
De ce eşti aici, ce vrei?
