C-aşa-i românul

De când am maşină sunt nevoit să dau piept cu acest lucru: spălatul ei. Cum merg mai des la ţară îi musai să mă duc destul de des pe la spălătorii, că altfel mi-s de râsul capitalei 🙂 Am încercat o spălătorie pe Energeticienilor, Autoraptor. Prima dată m-am dus, am băgat maşina la spălat, apoi am luat-o. Băiatul n-a făcut treabă bună by default. A doua oară i-am zis cu vorbă bună s-o spele bine. N-a mers. A treia oară i-am dat dinainte un bacşiş de 25% şi l-am şi rugat. Pur şi simplu n-a mers, tot n-a făcut treabă bună.

Acu’… io nu ştiu ce să mai cred. Când românului i se oferă şansa de a face nişte bani pe-o muncă de calitate el îi dă cu piciorul. Nu mai zic că munca de calitate ar trebui făcută fără nimic de spus, treacă-meargă. Dar mă, dacă io îţi dau o şpagă bună de la bun început şi te mai şi rog frumos să o cureţi bine (care era atribuţia ta oricum), de ce-ţi baţi, mă, joc? De ce nu vrei să mă câştigi? Ca şi client, ca om care te respectă, ca cetăţean european, vorba reclamei? De ce te mai vaiţi că n-ai bani şi că ai salariul mic când îţi baţi joc de om când îţi dă bani în plus ca să-ţi faci treaba?

Un prieten mi-a zis mai în glumă, mai în serios, că tre’ să stai lângă ei acolo când o spală, secundă cu secundă, şi să-i arăţi cu degetul unde tre’ să cureţe. Asta-i preistorie, zău aşa, să stau să-ţi arăt unde să speli, zău. Dă-mi sculele alea şi mi-o spăl eu singur dacă aşa stă treaba; la ce să mă enervez eu, să te mai stresez şi pe tine, de ce să te tratez ca pe un copchil care nu ştie. Dă-mi sculele alea, du-te acasă, uită-te la Antena 3 şi vaită-te că nu-ţi dă Băsescu aia şi aia şi aia; iar eu o să fac treabă bună, că-i lucrul meu şi ţin la el.

Asta-mi aduce aminte de altă istorie. Când m-a lăsat autobuzul în drum prin Lopătari pentru că eram singurul client şi nu „se merita” traseul, m-a luat un nene cu maşina spre Buzău. Nene care s-a dovedit a fi tatăl reporterului Adelin Petrişor care era cu treburi prin zonă. Mi-a povestit omul cum că a avut un gater la Ploştina, unde a angajat nişte oameni din zonă. Oameni care, în ciuda faptului că-i ajutase, îi angajase local cu acte-n regulă şi toate cele, l-au furat. Şi-mi spunea omul cu amărăciune având aceleaşi gânduri ca şi mine mai sus: „mă, dacă ţi-am dat un salariu, am agreat de comun acord că e salariu bun, tu ai acceptat, te-am lăsat să-ţi faci treaba lângă casă…. tu de ce mă furi, mă?”. Întocmai. Pentru că aşa-i românul. Şi hoarde de generaţii vor trebui să treacă pe plaiurile româneşti până când acest comportament, această mentalitate, aceste nerecunoştinţă şi prostie vor trece sub limite acceptabile.

Asta face trecerea către altă poveste, culmea. Mihai Corlan ne spunea în seara cu Adobe WebUp că în formularele de feedback din ediţii trecute unii participanţi, destul de mulţi, au spus că sunt dezamăgiţi că nu li se dau licenţe moca ale produselor Adobe, că pizza care s-a dat la un moment dat nu a fost bună, că sucurile gratuite din frigidere nu sunt diverse. Auzi tu, că sucurile gratuite din frigidere nu sunt destul de diverse… am rămas trăznit de fulgerul penibilului. Şi licenţe de produse Adobe pentru ce? Da’ pentru ce? Ce-ai făcut să le meriţi? Exact, nimic, dar le vrei pentru că ai tu impresia că, somehow, le meriţi.

O parte din mine plânge când văd câtă nepăsare pentru evoluţie e în ţara asta. Câtă prostie şi câtă ignoranţă pe toate nivelele societăţii pentru generaţiile care s-or naşte din noi. Cât de puţin respect avem unii pentru alţii, cât de leneşi şi cât de analfabeţi intelectual suntem. Nu-mi vine să cred câteodată, rămân trăznit. Şi ştiu că mă consum degeaba, asta-i partea proastă. Tot contextul în care trăiesc acum e descurajant, demotivant, plin de amărăciune. Aş vrea să fac ceva pentru ţara asta, dar mă acoperă sentimentul că n-are cine merita tot efortul meu. E păcat de mâna de români muncitori şi cu capul pe umeri, mare păcat.