Batjocură

1 minute read

Nu vreau să scriu despre ce se întâmplă acum în România. Despre revolte, despre huliganism, despre autoritate, despre civilizaţie, despre Guvern, despre vandalism.

În primul rând pentru că n-am dreptul; n-am fost la nicio manifestaţie în stradă (nici nu pot fi învinuit pentru asta). În al doilea rând pentru că mi-e ruşine. Mi-e ruşine de ce se întâmplă şi-mi plec capul când văd pe la televizor sau pe reţele sociale ce se întâmplă. Sunt prea mulţi români care nu merită batjocura generală care se răspândeşte precum ciuma neagră. Lacrimile de ciudă sau necaz nici nu şi-ar mai avea rostul, ar curge în van precum apa râurilor printre pietre prea grele.

Nici glumele nu mă mai amuză, nu mai au sens. Dacă există aşa ceva, răsucirile în morminte au atins cote greu de crezut. Toţi cei care au luptat vreodată sau au sperat vreodată la vremuri mai bune, necăzând în mizerie, îşi pleacă acum colţurile buzelor, şi-şi întorc faţa către orice altceva. O tristeţe seacă, searbădă înconjoară tot şi speranţa, despre care s-au spus, scris şi cântat atât de multe, pare o luminiţă dintr-un tunel mult prea lung.

În dormitor am o fereastră mare. Dimineaţa trag jaluzelele şi las lumina să-mi usture ochii, trezindu-mă brutal. Văd copaci unduindu-se, frunze rătăcindu-se, raze străbătând, nori rotunjindu-se. Îmi trezesc femeia şi câteodată îmi sun părinţii – astea-s lucrurile care au mai rămas pentru mine în ţara asta.

Alege-se praful. Într-una din zile îţi voi scrie din altă ţară.

Grass Skirt – Pleasant dream

Updated: