Avem cu cine vota: cu Nicuşor Dan

mai puțin de 1 minute de citit

Atâţia ani ne-am văitat (pe bună dreptate) că nu avem cu cine vota, că toată politica este formată din parveniţi, din nesimţiţi şi din hoţi. Aceste văicăreli au fost fondate: toţi candidaţii care s-au perindat pe la conduceri au demonstrat că nu sunt buni de nimic şi că nu pot asigura nici măcar normalitatea, d-apăi îmbunătăţiri ale sistemului şi a relaţiilor instituţiilor statului cu cetăţenii pe care ar trebui să-i reprezinte.

Pentru prima oară avem ocazia de a vota cu cineva care e destul de departe de imaginea pe care şi-a creat-o politicianul român: Nicuşor Dan. Este un fost olimpic internaţional la Matematică (mai zi-mi tu un politician care are măcar habar ce înseamnă un olimpic internaţional la Matematică) şi preşedinte al Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”. Este primul om-model de civilizaţie pe care politica românească modernă l-a avut vreodată.

Nicuşor Dan candidează pentru primăria Bucureştiului. Ar fi o nedreptate şi un pas înapoi pe care tu le-ai face dacă nu ai vota cu el. Demonstrează ţie şi lumii că vrei să schimbi în bine Bucureştiul: informează-te, susţine-l, votează-l.

Publicat la data: