An nou

1 minute read

Ar trebui să fac lista întâlnită pe bloguri zilele astea; ce am făcut în 2010, ce s-a întâmplat, ce am realizat, ce mi s-a îndeplinit, ce am pierdut, ce nu am reuşit, ce am învăţat, ce oameni m-au impresionat, ce lucruri mi-au plăcut, pe unde am fost, ce mi-am mai cumpărat. Ce vreau să fac în 2011, ce-mi propun, ce vreau să ating, ce aşteptări am, pe unde vreau să merg. Şi aşa mai departe. Cum a fost de revelion, ce am văzut la TV, ce am făcut la 12 noaptea.

Dar n-am chef. Poate niciodată.

Ca şi chestie generală: se spune că ce faci în noaptea de revelion aia faci tot anul. În general în noaptea de revelion oamenii aşteaptă. Aşteaptă ora 12, aşteaptă să deschidă şampania, să se stingă lumina, să se aducă tortul. Alţii aşteaptă să se termine petrecerea mai repede, alţii abia aşteaptă să se ducă la culcare. Aşa se face că tot anul oamenii aşteaptă. Fiecare aşteaptă. Ne regăsim într-o stare insuportabilă de aşteptare a ceva indefinit. Contează aşteptarea, nu lucrul aşteptat. Vine şi şampania, se bea, vine şi 12 noaptea, trece, vine şi tortul, nu e bun, vine şi ora de somn, se doarme până la urmă. Vezi? Nimic interesant. Aşteptăm în zadar lucruri neinteresante, trecătoare, efemere. Cam la asta se rezumă un întreg an. Apoi mai vine un revelion, şi încă un an, încă un revelion, încă un an …

Updated: