Am dat licenţa

Da, am terminat în weekend-ul ăsta, definitiv şi irevocabil. Terminat şi cu examenul scris, terminat şi cu examenul oral, eu însumi terminat.

Cei trei ani, în care facultatea m-a învăţat ce înseamnă… stresul, s-au dus. Să privim acum către alte meleaguri. Master? Mă stresează treaba asta cu masterul. Să ne înţelegem: masterul ăsta mi se pare mai mult un mallum necessarium, un rău necesar adică. Prea puţină utilitate în timpul şi banii investiţi în master, prea puţin o să te feliciţi că ai făcut un anumit master când un angajator o să te întrebe “Ce ştii să faci”?

Din fericire eu am încercat să-mi fac loc de cât mai puţine frustrări în sensul ăsta. Adică m-am angajat cât am putut de devreme pentru că ştiam că şcoala s-a terminat pentru mine atunci când am absolvit liceul şi că facultatea n-o să mă pregătească în niciun caz pentru viaţa reală. A fost unul dintre cele mai inteligente lucruri pe care le-am făcut în viaţa de până acum. În cazul ăsta pot să fac liniştit masterul, n-o să mă simt la sfârşit gol din punct de vedere profesional şi o să am mai puţine învinuiri pentru învăţământul românesc pentru că pur şi simplu n-o să-mi pese că masterul nu m-a învăţat nimic: acumulez prin “studiu individual” ceea ce am nevoie pentru real life. Ca o statistică: când o să termin masterul o să am deja 5 ani de experienţă reală şi palpabilă în domeniul meu, asfel încât mă îndoiesc că vreun potenţial angajator mă va întreba “Da’ cât ai luat la dizertaţie…?”.

Să ne mai înţelegem în legătură cu ceva: ca toţi absolvenţii de facultăţi şi mastere probabil, nu consider că facultatea/masterul sunt 100% inutile. Înveţi mai degrabă lucruri mai abstracte, cum ar fi să ştii cum să te cerţi cu profii, să argumentezi de ce meriţi o notă mai mare şi să aduci argumente cât mai bune, să-ţi manageruieşti timpul între învăţat ceva silos şi inutil şi a merge la o petrecere cu prietenii, să interacţionezi cu oamenii şi să rezişti frustrărilor şi văicărelilor care-ţi sunt povestite, să ai sentimentul lucrului împlinit atunci când ai diploma în mână, şi aşa mai departe. Cam atât. Restul, lucrurile cu adevărat folositoare, le înveţi singur sau mergând la serviciu 🙂

După îndelungi conflicte interioare (ca-n Moara cu noroc, he he) am decis că o să mă înscriu la un master în vara asta. Şcoala are vârsta ei şi ştiu că dacă amân acum o să-mi dau cu pumnii în cap mai târziu când nu ştiu ce preşedinte îmi va cere să fac un master acolo, ca să dea bine la argumentele pe care trebuie să le înainteze mai departe bla bla bla nevermind. O să-l fac acum şi gata, în doi ani scap de el cum am scăpat şi de facultate şi asta e, the show must go on.

Acum problema cea mai mare e: ce master?? :)) Unde, ASE, Poli sau altceva? Vechea dilemă nesuferită. O să mă documentez în perioada imediat următoare. Dacă ai recomandări (în domeniul informaticii) sau argumente pro/contra ASE/Poli/altceva le citesc cu plăcere.

Pace.