Alergarea prin viaţă
Anul ăsta am participat pentru prima dată la Maratonul Internaţional Bucureşti, care are loc în fiecare an în Octombrie. N-am alergat un maraton, în nici un caz nu-s pregătit încă, însă motive de mândrie şi mulţumire tot am. La celelalte competiţii am participat singur la cursa de 10k; anul acesta am reuşit să conving nişte colegi să formăm o echipă de ştafetă.
Cumva e mai bine să alergi 10km la ştafetă decât singur. Ai senzaţia aceea de apartenenţă la o echipă, simţi pe umeri un fel de presiune că nu mai e vorba numai despre tine, ci că eşti un amestec, că ceea ce reuşeşti tu n-are mare valoare, ci ceea ce reuşeşte echipa. Importantă e colaborarea, comunicarea, continuitatea, şi nu cursa în sine. Sau cel puţin aşa am văzut-o eu. A fost interesant şi am multe lucruri de învăţat de la o astfel de competiţie. Am ieşit destul de bine, pe locul 77 din vreo 300 şi ceva de echipe de ştafetă, ceea ce nu-i deloc rău. Mai ales că nu eram foarte pregătiţi şi antrenaţi, n-am fost prea serioşi cu antrenamentele. Asta spune multe despre ce putem obţine la anul dacă ne ţinem de treabă 🙂
Anul viitor, cândva, vreau să fac următorul pas, să alerg un semi-maraton, 21km. E dificil, dar se poate, cumva sunt construit pentru aşa ceva, trebuie doar să fiu mai serios cu antrenamentele şi să le fac cum trebuie. Pentru că nu e vorba numai de conformaţia corpului şi cum ai crescut, ci şi de muncă şi pregătire, mai ales că de câţiva ani fac muncă de birou şi stau locului mult prea mult timp faţă de cât mi-aş dori.
Sportul e bun pe toate planurile şi e o obligaţie să-l faci dacă eşti apt pentru aşa ceva. Unii oameni nu-şi pot folosi picioarele şi tot vin la competiţia de cărucioare, asta ca să nu mai vorbim de toate exemplele pe care le avem pe lumea asta. Unele lucruri pe care le ai sunt într-adevăr daruri care ţi s-au dat de undeva şi trebuie să fii conştient şi recunoscător. Nu-s meritele tale, aşa că trebuie să compensezi, ca să fii un om demn trebuie să faci altceva, să împingi nişte lucruri înainte, mai departe. Ieşi afară, fă un bine.