Ziua mea e ziua ta
În fiecare an calendaristic vine o zi în care pământul e în exact aceeași poziție față de soare ca în ziua în care tu ai văzut lumina zilei. Aceeași zi în care ai plâns prima dată, ziua când ai fost sărutat prima dată și ziua când ai luat prima palmă la fund. Ziua în care ai purtat primele haine și în care ai dormit într-un pat. Ziua cu prima seară și prima dimineață din viața ta.
Este într-adevăr o zi specială, sunt extrem de multe lucruri care ar trebui amintite și aniversate, lucruri de care ar trebui să fii recunoscător pentru că ai fost norocos. Dar totuși cred că se face mult prea mult tam-tam de ziua asta 🙂 Dincolo de acea primă zi din viața ta, toate celelalte sunt ele însele niște zile alea tale. Niciuna nu valorează mai mult decât cealaltă, cu excepția interpretării sentimentale pe care o dăm din când în când pe ici pe colo. Ziua mea, ziua noastră, #ziuaîncare.
Am văzut o groază de situații în care lucrurile au luat-o în sens invers și ziua aia specială a fost mai degrabă o zi proastă, orice ar însemna asta. Am trăit și eu pe pielea mea diverse dezamăgiri din cauză că am considerat că ziua mea e mai cu moț decât celelalte. Mi-am format vrând-nevrând niște așteptări total nefondate și m-am așteptat ca unele lucruri să se întâmple așa cum îmi închipuiam eu în acele 1.3 kg de creier pe care le posed. E normal să apară astfel de momente, însă eu unul am găsit o metodă să nu las asta să se întâmple. E ditamai strategia foarte complexă la mijloc, perfecționată în ani și ani de muncă intelectuală extrem de intensă. Strategia e asta:
Ziua mea e ziua altora. Nu-i a mea, n-am câștigat-o, ci mi s-a dat – m-am trezit cu ea în brațe și cineva mi-a zis să profit de ea în fiecare an. Așa că îmi ofer ziua oricui cred că ar face ceva bun cu ea. De 19 iulie mă pun la îndemâna oamenilor și încerc să le provoc o bucurie cât de mică. Încerc să educ și să civilizez, încerc să arăt lucruri și locuri, să ofer experiențe, să dau un +1 la viață umanității ăsteia. Și să am în an cât mai mult de astfel de 19 Iulie. Call me Jesus.
Încerc să fac din ziua mea și o campanie de marketing pentru lucrurile care cred că ar trebui să iasă la iveală mai mult din noianul de zgomot zilnic. Iar unul din lucrurile astea este Plaiul Nucului, care e un loc superb și prea puțin cunoscut 😀 Așa că am strâns niște oameni, am închiriat un loc și am făcut o tabără de toată pomina într-o pustietate frumoasă și primitoare. Am dormit, am lenevit, ne-am plimbat, am mâncat bine și-am băut diverse în mod responsabil. La plecare de acolo am trecut pe la Colți să vedem the-next-wiskey-bar chihlimbar la muzeul din localitate, care e super tare. Și toată zona e super interesantă, cu multe trasee către locuri vechi, unii zic că și misterioase – se va mai merge acolo, stai cu ochii pe pagina călătorului care zace-n mine 😀
De-a lungul timpului am discutat cu multă lume despre legătura oarecum inexplicabilă pe care o am pentru locul în care am crescut. Nu trebuie să fii neapărat legat de locul natal așa cum nu trebuie să-l părăsești, nu trebuie să te simți obligat să faci ceva musai pentru el. Suntem oameni liberi să facem ce ne taie capul și să încercăm lucrurile despre care credem fiecare că ne fac bine. Eu unul sunt bătut în cuie acolo (momentan la figurat) și sincer cam toate planurile pe care le am includ Plaiul Nucului. Existența mea orbitează în jurul a ceea ce Plaiul Nucului este și ar putea să fie, iar ăsta e un gând reconfortant, calmant, care de multe ori dă un sens cursului vieții.
Dar destul cu filozofia de bordură, ideea e că am mai dus oameni acolo și-am să mai duc pentru că am văzut că le place, e atât de simplu. Sunt posibilități nelimitate de explorat zona, numai timp și energie să fie – iar la asta am să mai lucrez. Am pe Facebook un album public din această ultimă excursie, ia-l de-ți clătește ochii cu el. Și hai pe-acolo.
Tu ce faci cu ziua ta?
