Una bucată problemă mare

Eu cred că una dintre cele mai mari probleme ale unui român de rând este că nu ştie să fie într-o competiţie cu el însuşi. Să uite de vecini de casă, apartament, bloc, ţară şi să se uite constant în ograda lui îmbunătăţind – nu ştie să facă asta. Aici îi baiul, nu ştim să ne îmbunătăţim pe noi înşine: modul de vieţuire, modul de lucru, modul de colaborare cu alţii, modul de privire a lucrurilor. Nu ştim să ne adaptăm situaţiilor (nu mă refer la modul românesc de “adaptare”), nu ştim să găsim avantajele şi oportunităţile în ceea ce ni se întâmplă. Nu avem privire de ansablu şi, mai rău, ne pierdem în detalii inutile, neinteresante şi neimportante.

Nu există moment greu în România care să nu fie comparat cu situaţii similare din alte ţări. Aoleu, uite ce prost e la noi şi ce bine e la nemţi. Aoleu, ia uite ce s-a întâmplat în spitalul X; într-un spital din Anglia nu s-ar fi întâmplat aşa ceva. Aoleu, copiii n-au viitor în România, în Suedia ar avea. Aoleu – e cuvântul care ne defineşte ca naţie. De la “aoleu, vin turcii” până la “aoleu, vine criza financiară” şi “aoleu, vor ungurii autonomie” acest aoleu ne este alături şi la bine şi la rău. Este ajutorul suprem al românului în orice situaţie. “Aoleu, ce bătaie ne-am luat de la englezi la fotbal, fotbaliştii lu’ peşte”, “aoleu, ce frigul dracului e afară”, “aoleu, n-o să mai scrie zoso”; o întreagă simfonie-tribut a acestui cuvânt care are atâta greutate pentru noi.

Nu ştim să fim autodidacţi, autonomi, independenţi, să luăm problema-n mână şi să scoatem soluţia din ea. Nu avem curaj, ne e teamă de orice ar concura împotriva noastră. Nu avem spiritul concurenţei, al luptei pentru luptă şi nu pentru un câştig uşor. Nu ştim să facem un joc frumos, ci doar visăm senil la o victorie uşoară, lejeră concretizată printr-un trofeu cât mai mare fizic.

Fraţi români,

Concuraţi cu ziua de ieri, cu situaţia de acum un an, cu vremurile părinţilor, cu drumurile de acum 5 ani. Lăsaţi-vă vecinul în pace şi îngrijiţi-vă de propria gospodărie astfel încât să arate azi mai bine ca ieri. Trăiţi zi de zi cu experienţa trecutului, cu entuziasmul prezentului şi cu speranţa şi viziunea viitorului. Nu vă zbateţi în nimicnicie cu capul plecat, ci cu fruntea înainte – fruntea e prima care iese din necaz şi care trage după ea întregul corp. Redescoperiţi ce înseamnă dârzenie, putere, curaj, voinţă. Omul e suma lucrurilor pe care le face, nu vă complaceţi în lene, în mediocritate şi-n medie aritmetică. Trageţi carul vieţii după voi ca un bou încornorat, puternic şi de neîntinat, mergeţi întotdeauna înainte şi nu daţi înapoi orice-ar fi.

Bateţi cu pumnul în masă atunci când trebuie bătut şi păstraţi-vă calmul atunci când e necesar. Fiţi diplomaţi, nu ne-educaţi, respecaţi-vă unul pe altul pentru că sunteţi nişte fraţi de suferinţă, dar şi de veselie. Ajutaţi-vă unii pe alţii pentru binele tuturor. Petreceţi când e de petrecut şi vărsaţi lacrimi când e de plâns, dar nu rămâneţi niciodată în urmă complăcându-vă într-un viciu. Recunoaşteţi-vă vina şi greşelile atunci când greşiţi şi fiţi de neoprit în scoaterea adevărului la suprafaţă. Nu vă murdăriţi de mizeriile din jurul vostru, iar dacă aţi facut-o curăţaţi-vă – nimănui nu-i plac oamenii murdari.

România înseamnă oameni. România înseamnă peste 20 de milioane de perechi de mâini şi peste 20 de milioane de conştiiţe care trebuie salvate de ele însele. Viaţa fiecăruia are frâie – apucaţi-le fără frică şi conduceţi-vă pe voi înşivă şi pe familiile voastre acolo unde vă doriţi, nu acolo unde vă îndreaptă vântul schimbărilor.

Autoeducaţi-vă, asimilaţi, luptaţi şi creaţi o lume din ce în ce mai bună pentru voi şi pentru copiii care vor veni după voi şi pe care sângele vostru îi va însoţi veşnic. Curaj!