Un singur lucru și numai unul

Fiecare are momentul lui de luminare, de luciditate contractată pe o perioadă foarte scurtă, în care parcă de undeva de sus îi pică-n cap ideea asta, cum că viața este simplă. Că lucrurile sunt oarecum deja ordonate și tu ești aici doar ca să fii martor la asta, că un efort supraomenesc de a-ți defini musai propriul parcurs nu se justifică și că de fapt ceea ce ar trebui făcut este minimul necesar – restul ar trebui reprezentat de tiparul ăla de gândire care să te împingă la a accepta lucrurile așa cum sunt și a te bucura de ele pe cât de mult posibil.

Fusesem la un interviu și m-am oprit prin Carol să-l diger, pe interviu adică. Am găsit insula aia pustie și m-am postat pe-o bancă târâtă de cineva într-un loc perfect de lângă lac. Eram total relaxat, programul era liber pe ziua aia, aveam supă cremă de dovlecei acasă și nici un copil – starea aia. Și-ncercam să-mi dau seama care-i treaba cu ideea asta că viața e simplă care mă tenta și pe mine atunci. Erau niște păsări care zburătăceau într-o salcie din apropiere, niște rațe făceau scubadiving în lac și soarele bătea a toamnă printre niște crengi. Mă uitam la toate astea gândind doar strictul necesar și nicio grijă nu mă apăsa în nici un fel. Nu că n-aș avea niciuna, dar în momentul ăla putea să ardă blocul cu risc seismic în care stau că nu m-aș fi mișcat din locul ăla perfect.

Ideea că viața e simplă îmi venea într-un moment în care viziunea mea era limitată la cam ce-mi transmiteau simțurile și nu implica vreun proces intens de gândire în fundal. De-aici ar rezulta că ideea asta e superficială, că e idealistă și că nu e practică deloc, că apare când nu ești ocupat cu nimic și când o arzi într-o Miercuri la ora 3 în parc. Dar am stat să mă gândesc dacă au mai fost situații când m-a pălit asta și-am mai găsit câteva, unele s-au întâmplat chiar când eram la muncă și prestam la corporație, altele când prestam muncă la țară, iar altele când beam de la a 5-a bere în sus – tot felul de situații. Și-am încercat să găsesc un lucru comun la ele toate și-am și găsit. Care crezi că-i ăla?

Viața-i simplă când te ocupi de un singur lucru și numai unul, când toată atenția ta e îndreptată în totalitate într-o singură direcție, când faci un lucru și bun, când totul e clar asupra a ceea ce faci în momentul respectiv. Când nu lași să te bâzâie nimic altceva în timp ce ești aplecat deasupra unei trebi. Viziunea e limitată, da, e limitată într-un sens bun, îți zice „bă, acum faci asta bine, dup-aia faci aia bine și abia pe urmă o rezolvi bine și pe-ailaltă” în loc de „tre să faci asta, aia și ailaltă, acum”. Când încerci și reușești să te deconectezi pe cât de mult posibil de toate celelalte, atunci ai un fel de stare de liniște care te duce la „viața e simplă”.

Viața în general nu-i simplă deloc, în nici un caz. Dar nu există standard, nu există rețetă, nu-i negru pe alb și contează foarte mult percepția fiecăruia asupra ei până la urmă. Și dacă iei lucrurile pe rând s-ar putea să ai mai des această impresie că ea e simplă, că lucrurile nu merg rău, ci merg pur și simplu. Statistic vorbind, te apropii de fericire cu cât mai multe momente de „viața e simplă” ai, deci strategia e să faci monotasking și nu multitasking. Bineînțeles că multitasking sună al dracului de bine, cantitatea îți ia fața și te face să crezi că da, e mai bine să faci mai multe lucruri decât mai puține lucruri. Din punct de vedere calitativ însă lucrurile lasă de dorit și dacă stai să analizezi vei vedea că multitaskingul e o iluzie și o pacoste, că te trage în jos în loc să-ți rezolve bine mai multe lucruri.

Eu cred că așa suntem și programați/făcuți, să facem un singur lucru odată. Ori pui jos căprioara, ori fugi de leu, ori scoți copilul în lume, ori faci cafea, ori faci o băută. Pare prea simplist, pare că trebuie să te mulțumești cu mai puțin? Bineînțeles că pare 🙂 În realitate e mai bine să te limitezi, să te constrângi, să te concentrezi bine pe un lucru. E greu. Și bineînțeles că ce am zis eu aici e doar o mică parte din discuția subiectului și că nu prezint nici un argument științific și că totul se rezumă la ce cred eu cu mintea mea de viitor dictator, însă na… fuck me, right?

Cred că am pus mâna pe ceva și am să experimentez mai mult în jurul subiectului. Bucură-te de moment, lasă valurile minții să-ți spele plajele încruntate de atâta vânt adunat în timpul zilei, respiră adânc pentru că poți și întreabă-te care-i de fapt realitatea acestui moment? Nenea ăsta din Tineretului cred că a găsit un răspuns. Nu era un homeless și era Duminică.