Un gest de iubire

Trecuse nişte timp de la ultima carte terminată, aşa că am zis să fac ceva în sensul ăsta. Acum vreo două-trei săptămâni m-am aplecat peste o noptieră unde ne ținem cărțile şi am cugetat oleacă: ce carte să aleg? M-am oprit pe una cu un titlu cam pompos, dar despre care ştiam cumva că nu e una din-aia ieftină şi rapidă, ci una înşelătoare şi bogată.

Mi-am adus şi aminte de povestea cumpărării ei. Acum ceva timp am citit un pasaj din ea pe blogul Klarei Incze, o femeie care scrie, pictează şi compune sincer şi frumos. Era acolo un pasaj care-mi părea interesant şi câteva comentarii de-ale ei. Şi mi-am zis că trebuie să cumpăr cartea aia şi s-o citesc. Am comandat-o de pe elefant şi m-am dus cu bicla chiar în Faur, unde era depozitul, să o iau cu mâinile mele. Am bezmeticit o grămadă printre clădiri dărăpănate şi câini agresivi până am găsit aurul, acest depozit maare cu multe cărți. Cât am aşteptat după nişte oameni mi-am înfruptat privirile cu pereții plini de cărți. Biblioteca îți dă un sentiment liniştitor, ai impresia că nu-i nimic dacă vine cutremurul ăla mare de 8 grade; ce-o să se întâmple, or să cadă toate cărțile astea pe tine? 🙂

Aşa, şi m-am dus şi-am luat cartea şi-am uitat de ea. Şi-n ziua aia cu dorință de citit am luat-o şi m-am apucat de ea. „Un gest de iubire” se numeşte şi-i scrisă de James Meek. E o carte foarte bună, grea. Grea în sensul că are conținut, are o imagistică foarte bogată, are o acțiune plină de tensiune aşa. Lucrurile se întâmplă pe la sfârşitul primului război mondial într-un sat dubios din Siberia stâpânit de o legiune de cehi care-şi doreau să ajungă acasă. Apare un cuplu fericit acolo, dar la un moment dat bărbatului, Balaşov, i se întâmplă nişte chestii care-l fac să ajungă la concluzia că pentru a fi mai aproape de Dumnezeu trebuie să se castreze. Da, este exact ceea ce pare. Mai apare Samarin, un canibal care parcurge o foarte lungă bucată de Siberie (pentru a-şi salva o prietenă dintr-un lagăr) însoțit de un tânăr intelectual pe post de pradă. Mai există Ana Petrovna, soția lui Balaşov, care nu are o reputație prea bună în satul respectiv (if you know what I mean), mai apare locotenentul Mutz care-i evreu despicător de fir în patru. Mai apar nişte comunişti care pun stăpânire peste sat după ce căpitanul cehilor, Matula, este decapitat de Balaşov de pe un cal alb…

E bogată, mă, cartea, eu am înşiruit nişte nonsensuri poate. Dar să citeşti cum descrie Samarin călătoria prin Siberia, să citeşti despre tragedia din război a lui Balaşov, despre frământările Anei Petrovna, despre rătăcirea lui Mutz şi a câtorva camarazi în apropierea comuniştilor, despre cum erau să fie executați de comunişti, despre cum au ajuns la pace cu ei, despre tunguşi, despre pocăiții lui Balaşov şi toate cele. Sunt multe în cele câteva zeci de pagini, e cea mai bogată, densă carte pe care am citit-o. Şi n-ai zice că autorul ei nu e rus! La sfârşit îşi descrie procesul de documentare şi ajutorul primit de la diverşi oameni şi instituții – e impresionant. Îți împrumut cartea, dacă vrei, eu o consider ca fiind super tare.

Am nişte frustrări legate de cum am citit-o însă. Foarte rar am citit cărți în tihnă completă, tot timpul am fost pe fugă şi am citit fragmentat, azi un pic, mâine un pic şi tot aşa. Citesc încet față de alții, aşa că îmi ia mai mult timp să termin o carte. Aş fi vrut să citesc în voie, să am timp să mă gâdesc la pasaje, să-mi iau notițe, să scriu comentarii – aşa mi-aş dori să citesc o carte. Să o devorez în toate modurile posibile, să o alerg prin minte şi să o întorc pe toate părțile. N-am avut niciodată răgaz să fac toate lucrurile astea. Cartea asta pe care tocmai am terminat-o merită să fie devorată, e plină de idei din care poți scoate lucruri pentru tine.

Mulțumesc, Klara, şi mulțumesc, umanitate, că am avut ocazia cumva să citesc cartea asta!