Toţi fiii mei

E o piesă de teatru scrisă de Arthur Miller pe care am văzut-o săptămâna trecută la Teatrul Naţional. Am găsit-o ca fiind bună, cu substanţă, din care ai ce învăţa. A jucat şi Rebengiuc.

Un singur lucru n-am înţeles. Oamenii cu care am fost au comparat obsesiv piesa asta cu „Moartea unui comis voiajor”, scrisă de acelaşi Miller, jucată (şi) de acelaşi Rebengiuc. Cealaltă a plăcut mai mult. Dar de ce să omorâm frumuseţea unei piese din cauza altora mai bune ale aceluiaşi autor? Ce anume face obiectul unei comparaţii? Ce poţi compara între cele două piese ca să poţi spune că a doua a fost mai slabă?

Viziunea mea: amândouă piesele au fost excepţionale. Nu sunt o autoritate în teatru, însă e common sense că nu aşa se compară piesele între ele. „Moartea unui comis voiajor” a avut o poveste şi un miez mai susţinute pe tot parcursul piesei. „Toţi fiii mei” a avut un conflict mai puternic, te-a zguduit mai puternic în momentul ei de maxim. Sunt două piese bune individual care merită văzute oricând şi pe care le recomand cu căldură.

Şi încă ceva. Fii deschis şi tolerant cu teatrul, cu filmul. Pentru că nu prea ai de unde ştii dacă piesa a fost proastă sau spectatorul a fost 🙂 Amândouă sunt bucăţi de artă, iar bucăţile de artă sunt interpretabile şi greu plăcute în unanimitate.

Relax.