Teoria ferestrelor sparte
Acum ceva timp stăteam într-un bloc din Titan, București. În fața blocului fusese odată un gard viu. O fâșie de vreo 25 de metri, neîntreruptă și destul de înaltă care ascundea griul betoanelor și îți dădea impresia de verde. Într-o iarnă a nins mult, iar după câteva zile cineva a venit cu un utilaj mic să deszăpezească. Pentru că aleile erau destul de înguste a trebuit să pună la pământ două secțiuni din acel gard viu, secțiuni care n-au mai fost refăcute niciodată. Între timp una din ele a devenit loc de parcare pentru doi vecini, iar cealaltă o scurtătură către intrarea în bloc.
E un exemplu clasic de delăsare din partea autorităților care a dus la și mai multă degradare. Acest lucru este explicat printr-o teorie care poartă numele de „teoria ferestrelor sparte”. Ea a fost introdusă prin 1982 de doi americani, James Wilson și George Kelling. Este o metaforă care zice în felul următor: o fereastră spartă dintr-o clădire va da impresia de loc al nimănui trecătorilor, astfel încât în timp vor apărea și mai multe ferestre sparte până când locul va fi vandalizat complet. E o idee pe cât de simplă, pe atât de adevărată și vizibilă în societate sub o varietate de forme.
Ce vrea să zică această teorie e că un loc deplorabil va deveni din ce în ce mai deplorabil dacă nu se intervine cât mai devreme. O groapă de gunoi va deveni din ce în ce mai mare, o casă părăsită din ce în ce mai distrusă, un drum din ce în ce mai prost, o societate din ce în ce mai inertă. Sunt o sumedenie de exemple peste tot, e de ajuns să ieși din casă ca să le observi imediat.
Un alt exemplu: la mine la țară, în comuna Lopătari, au apărut în ultimii ani prin toate satele mici gropi de gunoi care se măresc de la an la an. Una dintre cele mai urâte este lângă biserica din satul Ploștina, un loc în care se aruncă atât de multe lucruri încât groapa respectivă a devenit vizibilă de pe dealurile din jur. Dacă primăria ar acționa prompt și s-ar ocupa de aceste astfel de locuri, le-ar curăța și ar pune panouri care-ți aduc aminte de amendă, ele nu s-ar mai întinde. Presupunând bineînțeles că oamenii ar avea pubele de la primărie care ar fi curățate regulat. Ceea ce e doar un vis frumos pentru cunoscătorii locurilor.
Teoria ferestrelor sparte ne aduce aminte mereu că problemele de tot felul se perpetuează și devin din ce în ce mai mari dacă nu intervenim rapid pentru oprirea lor. Timpul le augmentează, le împrăștie, le generalizează până când ele devin foarte greu de rezolvat. Acest lucru e valabil pentru problemele care apar în spațiul public, dar și pentru cele din viața noastră. Deseori ignorăm lucrurile mărunte care ne sâcâie ca să ne dăm seama că în timp ele au devenit mult prea supărătoare, consumatoare de energie și timp.
Concluzie: să ne aducem aminte de teoria ferestrelor sparte și să acționăm devreme când ne lovim de ceva ce nu merge cum trebuie. Să nu așteptăm ca lucrurile să se rezolve de la sine pentru că asta nu se va întâmpla. Ce se va întâmpla cu siguranță e că haosul va cuprinde și mai mult situația cu care ne confruntăm și o va face de nesuportat.
