Super Mario!!!

Doamne, ce m-am mai jucat jocul ăsta! Jucam până vedeam realitatea în pixeli-steguleţe, unitatea aia cea mai mică a displayului televizorului color clasic. Şi ce bine-mi aduc aminte toate nivelele astea şi toate challengeurile! Mă trec şi acum fiorii când sare Mario pe platformele alea mişcătoare sau peste gropi sau când zboară rachete! Şi muzica şi toate sunetele 8bit-ish, le ţin minte de parcă ar fi ieri.

Jucam întruna în Duminicile în care ai mei mergeau la Biserică, la piaţă sau în altă parte. Jucam până se încălzea nenorocitul ăla de alimentator. Ajungeam la metode extreme de răcire, cum ar fi tăvălitul lui prin zăpadă. Nu-i de mirare că se stricau tot timpul…

Ce de vremuri.