Suntem sortiţi

Ţara asta se duce de râpă dintr-un simplu motiv: noi românii adunăm frustrări în mod constant. Asta se întâmplă mai ales la cei care vor să facă o schimbare, să nu continue corupţia, să nu hrănească prostia, să fie corecţi. Iar frustrările macină. Iar măcinatul, când te referi la un om, distruge. Iar distrugerea nu poate fi dată înapoi (“Undo” aş zice). Iar asta înseamnă moarte intelectuală.

Ca om corect nu ai nicio şansă în România. Te vei stinge uşor, latent în propria-ţi corectitudine; vei muri cu ea de gât. Şi nu, asta nu va da de gândit nimanui, nu se va trezi nimeni să zică “da, are dreptate, uite care-i adevărul […]”, nu va face nicio diferenţă. După moartea ta intelectuală nu va veni nimeni să-ţi cânte la “mormânt”; vor fi doar câţiva care-ţi vor scuipa seminţe în creştetul chel. Iar tu, mortul intelectual, vei trăi numai cu amintirea unui frumos “ar fi putut fi”.

Drept urmare vor suprevieţui doar cei cărora nu le pasă că guvernul e o afacere falimentară, că perpetuează specia homo imbecilus, că adâncesc cuţitul într-o rană care aproape nu mai doare pentru că nu mai există nervi. Ei se mulţumesc cu puţin şi au o singură dorinţă: să mai existe seminţe la magazinul din colţ.

Da, suntem sortiţi. După “sortiţi” nu se mai pune nimic pentru că se subînţelege.

“Ce-ţi doresc eu ţie

Dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor…”