Suişuri şi coborâşuri
În ultimul timp am ajuns la concluzia că succesul în viaţă, aşa cum e el înţeles în felurite moduri, e dat de abilitatea fiecăruia de a înţelege, a accepta şi a fructifica această axiomă-clişeu: viaţa-i o serie de suişuri şi coborâşuri. Au spus-o mulţi, dar oare am înţeles-o cu adevărat ca să o punem în practică şi să lăsăm în urmă clişeul şi să nu ne mai pese de el?
Supărările şi necazurile vin şi trec, exact la fel ca şi bucuriile, momentele frumoase, împlinirile. Tot ce se umple se va goli, tot ce vine va pleca. Şi cu asta basta, ca-n tren. Poţi de aici să faci literatură sau o strategie de viaţă, nu-i greşită niciuna din variante 🙂 Trebuie să ne domolim, să judecăm mai mult (în sensul de gândim), să urâm mai puţin, să ne vedem de treabă. Să îndepărtăm dezamăgirile, să trecem peste lucrurile mai nasoale care se întâmplă. Să nu avem aşteptări prea mari, dar să facem totul. Uşor de zis, greu de făcut 🙂 Dar nu imposibil.
Uneori cred că-i mai bine să iei o decizie proastă şi să rămâi cu ea-n braţe decât să stai nehotărât în imposibilitatea de a alege.