Spune STOP cumpărăturilor

Am o problemă cu femeile care îşi trimit prea des bărbatul la cumpărături. Şi o să şi explic de ce.

De-a lungul istoriei cea mai de seamă îndeletnicire a bărbatului a fost starea de alertă. Adică bărbatul a trebuit să fie mereu gata de orice. De foamete, de ciumă, de copii mulţi, de război – bărbatul răspundea pentru familia lui dacă unul din lucrurile astea nasoale se întâmpla să apară. Dacă unul din lucrurile astea apărea, gata, se ducea armonia casei.

Dacă venea foametea, cea mai des întâlnită vorbă-n casă era “şi-n seara asta ce mai mâncăm?”. Pe bărbaţi îi exasperează întrebarea asta pentru că li se pare că are un răspuns evident: dacă e mâncare, mâncăm mâncare, dacă nu e mâncare ori mă duc să caut, ori nu mâncăm. E simplu ca bună ziua. De ce să mai întrebi asta când schema asta logică funcţionează ÎNTOTDEAUNA?

Apoi dacă venea ciuma era şi mai rău. Femeia plângea într-una, copiii mureau repede, crisparea şi disperarea n-aveau limite. Bărbaţii nu suportă disperarea pentru că nu-s obişnuiţi cu ea. N-o să vezi un bărbat în disperare mai mult de câteva zile, maaaxim; sigur găseşte o soluţie lichidă să scape de ea. Trebuie să scape de ea, altfel la ce bun? Cu ce te ajută disperarea? N-o să se îngrijească nimeni de hrana casei dacă tu te bagi într-un colţ de suflet şi disperi. Dacă faci asta, sare iar femeia pe tine şi te ia la întrebări: “şi în seara asta ce mai mâncăm?”.

O să trec repede peste problema cu copiii mulţi pentru că e clar: cu cât mai mulţi copii, cu atât mai des apare întrebarea “şi în seara asta ce mai mâncăm?”.

Războiul e o îndeletnicire specială, aparte. Bărbatul trebuie să lupte în caz de război, asta e clar şi indiscutabil, dar nu despre asta-i vorba. Vorba trebuie să aibă tangenţă cu vremurile noastre. Trăim vremuri grele în care în orice moment un război poate izbucni. Bărbatul zilelor noastre trebuie să fie gata de război. Mereu. El trebuie să fie pregătit pentru toate atrocităţile, masacrele, tragediile care se petrec pe timp de război. Nu trebuie să se împiedice de ele, ci trebuie să le înfrunte şi, mai ales, să se afle de partea cealaltă a masacrului, adică de partea ălora care masacrează, nu de partea ălora care sunt masacraţi. E important ca bărbatul să înţeleagă asta, că este şi va fi mereu un învingător, că nimic nu-l poate pune jos. De-asta el nu trebuie să se ducă prea des la cumpărături. Dacă vine războiul şi te găseşte la cumpărături, în Carrefour? Ce faci? Nu poţi lăsa ouăle, cârnaţii, laptele pentru ăla mic şi absorbantele pentru ea în Carrefour şi să pleci la război, nu, nu ai cum să faci aşa ceva. Te-ar găsi şi-n gaură de şarpe să-ţi reproşeze cât de importante erau absorbantele alea pentru ea şi că ăla mic n-are ce mânca: “Şi-n seara asta ăla mic ce mai mănâncă?”. Ar trebui să ajungi cu sacoşele acasă, să bagi ce trebuie în frigider şi abia apoi să pleci la război. Ori acest lucru nu se poate. Războiul nu te întreabă, nu te aşteaptă, el trece peste tine. Trebuie să fii acolo când vine şi să pleci odată cu el. Dacă tu eşti la cumpărături – adios, rămâi acasă cu o sumedenie de femei care or să te întrebe non-stop: “şi-n seara asta ce mai mâncăm?”. Trebuie să fii pregătit, cu gândul la războiul ce va să vină pe neaşteptate, pe neîntrebate. Nu trebuie să te slăbească toate corvezile zilnice pentru că se ştie că în război primii care pier sunt ăia fricoşi şi ăia slabi. Mâncarea e întotdeauna proastă şi întotdeauna puţină, bărbatul trebuie să conştientizeze asta şi să se îngrijească de trebile astea.

Data viitoare când vei fi supus acestor încercări spune STOP cumpărăturilor. Pentru ziua de mâine a familiei tale. Ţara te vrea pregătit de război. Acum. Întotdeauna.