Sfânta polemică

Lack of understanding is a sure route to unhappiness. You blame and change all the wrong things

– un tweet al lui Oliver Emberton

Și de-asta, prieteni, avem tot felul de polemici pe tot felul de subiecte complexe, cum ar fi atacurile teroriste, libertatea de exprimare, religie, legi, politică, moralitate, femei. Punem față-n față viziunea fiecăruia, identificăm diferențele și încercăm să aflăm care-i sursa lor și de ce ele există, dacă pot fi clarificate pentru toată lumea. Și, mai ales, dacă întradevăr ele chiar sunt diferențe 🙂 De multe ori argumentăm frenetic ca să aflăm că e o mică neînțelegere la mijloc și de fapt suntem întru totul de acord. Ioan Stoenică are un articol foarte simpatic fix pe tema asta, ți-l recomand.

Am dezbătut subiectul Charlie Hebdo și implicațiile sale de l-am tocit, pe facebook și-n realitate. E fascinant să vezi cum percepe fiecare treaba asta, ce concluzii trage fiecare și câte subiecte, Iisuse, câte subiecte tangențiale la asta se pot isca. Un haos nesfârșit pe care cu greu îl poți controla, cu deosebit efort poți ține discuția pe făgașul inițial. Discutăm și discutăm și iar discutăm, dar până la urmă ajungem la întrebarea intereasantă pe care o colegă ne-a pus-o la un moment dat în toiul unei discuții aprinse: „așa, și cu ce ne ajută concret să discutăm atâta?”.

Nu știu alții cum sunt, dar să-ți zic de ce fac eu asta. Sunt multe subiecte pe care știu că nu le stăpânesc bine, sunt concepte pe care nu le înțeleg pe deplin, sunt concluzii care-mi rămân ascunse sau greu de articulat (dăă). Și-atunci caut oameni care să mă ajute să mi le clarific și să-mi organizez informația. Cred cu tărie în puterea dialogului pentru că îmi poate aduce informație nouă și pentru că mă ajută să vorbesc despre ce-i în mintea mea. Schimbul de replici și comentariile altora despre ceea ce știu îmi fac bine pentru că ori îmi validează ce am înțeles, ori mă corectează unde greșesc. Vorba tweet-ului de mai sus, dacă nu înțeleg ceva și iau decizii pe baza acelei neințelegeri am foarte mari șanse să iau o decizie proastă care mă afectează pe mine și probabil pe ceilalți. Așa că e important pentru mine să strâng informație și să o analizez, să mă asigur că lucrurile pe care le înțeleg sunt ancorate în realitate și nu doar închipuiri utopice.

Vreau să înțeleg lucrurile cât mai mult ca să pot lua decizii în direcția bună, ca să pot ajuta oameni cu exact ceea ce au nevoie, ca să pot să schimb ceea ce trebuie și nu să adâncesc problemele și mai mult. Nu vreau să trăiesc cu iluzia că sunt într-o bulă de cristal crezând că ceea ce se întâmplă la Paris nu are niciun efect asupra mea. Sunt mai mult decât drumul meu până la muncă și înapoi, mai mult decât distracțiile de weekend, mai mult decât concediile pe care le petrec și mai mult decât locurile pe care le văd. Cred că pot schimba lucruri acolo unde e nevoie, cred că pot da o mână de ajutor umanității cumva ca să ne fie tuturor bine. Că nu fac umbră pământului degeaba și că pot să ajut la un nivel destul de ridicat astfel încât existența mea să-i afecteze în mod benefic pe cât mai mulți. Nu mă mulțumește dacă mi-e mie bine, dacă eu am parte de succes, important e ca și celor din jurul meu să le fie bine și să guste și ei succesul. Ca să-i poți ajuta eficient pe alții e important să le înțelegi cu adevărat greutățile, să le înțelegi cultura și mentalitatea, să vezi exact ce poți face. Nu să presupui gratuit și să te bagi unde chiar nu-ți fierbe oala, nu să generalizezi nociv și să pui etichete nedezlipibile.

Un prieten face mișto de mine și-mi zice că sunt Gică-contra. Sunt, îmi place să provoc și să fiu provocat, să pun la îndoială cu scepticism, să mi se ceară argumente pentru ce spun. Îmi plac conflictele și văd în fiecare o ocazie de a clarifica ceva. Iar pe mine totul mă educă, mă pregătește, mă solicită, mă călește. Iau rolul de avocat al diavolului atunci când el nu a fost revendicat sau al celui fără de avocat. Descopăr unde lipsește ceva și încerc să umplu acel vid, să acopăr o nevoie, să suplinesc, chiar dacă e o misiune neplăcută sau migăloasă. Sunt de multe ori ghimpele din coastă și ăla care-ți strică fengshui-ul, da; asta nu înseamnă că sunt acel om deranjant și neplăcut, știu când trebuie să intru în joc și când nu, când are sens să provoc crezul cuiva și când nu.

Cred că societatea noastră nu e așa bună în a dialoga, cred că avem o problemă cu asta și că nu înțelegem că de multe ori nu toate subiectele se pot clarifica definitiv și irevocabil. Că e important să dezbați un lucru nu ca să ai dreptate sau să arăți asta, ci ca să înțelegi sau să te faci înțeles. Că nimeni nu le știe pe toate, dar fiecare știe câte ceva și că asta n-ar trebui să fie o sursă de conflicte puerile, ci o forță comună care poate fi folosită constructiv. Că dezbatem opinii și că nu trebuie să punem oameni la zid. Când undeva apare „nu înțelegi, ești prost” sau „o să explic pentru tâmpiți” sau „cine nu pricepe e retardat” sau „tre să fii idiot ca să crezi că” avem de-a-face cu o formă de extremism: eu le știu pe toate, am adevărul absolut și nu mă interesează părerea celorlalți. Iluzia înțelegerii creează monștri, dacă-mi permiți așa vorbă de duh.

Deseori polemicile adevărate sunt descurajate de oameni care zic: „ia uite ce de specialiști în domeniul x în România!”. Asta merge ca răspuns la o aroganță venită din limitările auto-impuse al omului, sunt într-adevăr oameni care se cred atoateștiutori și care merită luați peste picior. Dar de aici până la a imputa futilitatea unei polemici pe subiecte ca Charlie Hebdo sau islamism e cale lungă. Nu ești de acord cu ceva? Înfige-i omului un argument în inimă, nu-l decredibiliza pe motiv că nu are studii în domeniu. Nu înțelege omul ceva subtil? Explică-i-l sau vezi-ți de treabă. Nu fii ca un copil d-ăla care vine și strică toate castelele de nisip ale celorlalți pentru că sunt urâte, fii ca ăla care vine și face unul mai frumos sau îl ajută pe altul să repare. Sau măcar ca ăla care vine, se uită, și pleacă-n treburile lui.

Mai îs multe de zis, dar mi s-au dezghețat vinetele, mă duc să toc o ceapă și să le fac o maioneză.