Sclavii propriilor alegeri proaste
Am citit azi un articol pe Casa Jurnalistului. E deprimant. Adică nu articolul e deprimant, ci realitatea prezentată. Dacă-l citești te face să te gândești la vorba asta devenită deja caracteristică: ne merităm soarta, românii-s de cacao și hai să plecăm din țara asta.
E despre faptul că românii ignoră faptele de corupție și ilegalitățile comise de conducătorii lor și că îi apără atunci când vine vorba ca instituțiile statului să-i pedepsească. Sună oribil de stupid, nu? De-asta zic că e deprimant; pe lângă faptul că e oribil de stupid e și terifiant de adevărat. Citește și tu despre povestea primarului corupt din Năvodari pe care oamenii l-au reales cu o majoritate de 70%. Nu s-a furat la alegeri, se pare că oamenii chiar ies de bună voie în stradă să-l susțină.
O fi o rămășiță din comunism? O avea legătură cu sindromul Stockholm? O fi pur și simplu prostie? De ce nu înțelege lumea că modelul ăsta cu ”lasă că a făcut și lucruri bune” nu merge? Prin gaura asta de toleranță vor tot circula oamenii corupți și politicienii fără scrupule. Iar noi vom rămâne doar victime blege acceptând mediocrul. Partea ce mai nasoală e că au de suferit cel mai mult cei care înțeleg ce se întâmplă și care văd penibilul. Aceștia din urmă sunt sortiți nebuniei.
De citit și articolul lui Vladimir Oane despre Ștefan cel Mare care, spune el, nu-i chiar atât de mare pe cât îl crede lumea. E discutabil, dar tind să-i dau dreptate. Iar faptul că a fost ales cel mai mare român al tuturor timpurilor spune multe despre cum ne alegem și recunoaștem elitele.
