Salutări de pe balcon

Azi mi-am băut pentru prima dată ceaiul pe balcon. Cu biscuiţi umpluţi cu ciocolată. Nu ştiam că e aşa răcoritor să bei pe balcon. Întotdeauna mi-au blăcut balcoanele (la părţile acelea componente ale apartamentelor mă refer), mergeam pe la câte vreo rudă la oraş şi stăteam ore în şir pe balcon – mă benoclam la trecătorii de sub mine. Şi mă încruntam să pot vedea cât mai mult înainte, asta în caz că nu-mi bloca vre-un bloc vederea.

A bloca vine de la bloc ?

Oricum, acum vă scriu direct de pe balcon. Şi să ştiţi că e chiar frumos aici. Iar vremea e de partea noastră azi. Gata cu frigul, nici de gripa porcină nu-mi mai e frică. Ce-o fi o fi, vorba lu’ P. Swayze, am luptat frumos. O să plec acum spre serviciu. În drum cred că o să trec prin Tineretului. Pare interesantă vremea.

P.S: Azi mi-a bătut Poliţia la uşă. Mă întrebam ce-am făcut, e interzis să stai în mijlocul zile în casă ? Probabil că pe vremea asta da. Deci mi-au bătut la uşă, le-am deschis, mi-au arătat legitimaţiile şi mi-au spus că sunt în căutarea apartamentului 91 – Familia Popa. Le-am spus frumos că habar n-am cine-s infrctorii ăştia şi asta a fost tot