România se schimbă

Pentru că așa vreau eu, pentru că tot așa vor mulți și pentru că așa ar trebui să vrea toată lumea. Ăsta-i noul meu crez după ce am participat vineri la evenimentul global de voluntariat, 8-i.

Dac-aș începe cu începutul aș zice că într-o zi am văzut pe Metropotam un articol despre un eveniment de voluntariat care avea să aibă loc în mai multe locuri de pe planeta asta. Totul avea să se petreacă într-o vineri seară după muncă și consta în a dona 8 ore din seara ta unui proiect de voluntariat. Mi s-a părut tare conceptul, să pleci de la muncă și să continui cu a face ceva practic pentru o fundație, o organizație care vrea să schimbe niște lucruri în bine. Am mers chiar dacă nu știam pe absolut nimeni de pe-acolo și am mers după un alt proiect de voluntariat, o vizită la un afterschool din Clinceni (despre care poate o să scriu altădată).

La înscriere am ales direct proiectul fundației PACT, organizație care, pe scurt, încurajează dezvoltarea comunităților rurale de prin sudul României și le ajută să se înțeleagă între ele și să devină mai vizibile. Pentru că nu toți țăranii stau la cârciumă-n sat, ci mulți sunt implicați să facă lucruri mai bune pentru ei și copiii lor, iar lucrul ăsta nu prea e cunoscut de mase. Oamenilor le place să creadă în acel mit cum că satele-s în paragină și sunt pe moarte și că țăranul român e puturos și bea. Nu-i așa și dacă eu unul nu lupt așa cum pot împotriva acestui mit fals atunci n-o să mai existe dreptate-n lume. Am crescut la sat și pentru mine România înseamnă sat, sat de oameni harnici, dar timizi. Satul e locul în care mă regăsesc și locul care trebuie să dăinuie mai departe prin noile generații. Satul trebuie să redevină vectorul de schimbare al României, locul de unde pornesc lucrurile bune. Veșnicia s-a născut la sat și de-acolo trebuie să se-mprăștie.

Exact asta face PACT, ajută oamenii de la sat să-și dezvolte spiritul de inițiativă și să se salveze pe ei înșiși. Soluția satelor (și nu numai) nu e neapărat să bagi bani în ele, ci să-i educi pe oameni să-și croiască singuri drumul. Țăranul român și-a croit dintotdeauna singur un drum frumos și curat, dar trăim niște vremuri în care lui îi e foarte greu să mai facă asta în continuare. Aici apărem în peisaj noi, cei care nu vrem să fim spectatori, ci personaje în piesa asta tragi-comică de pe scena României de azi. M-a umplut de motivație seara trecută și mi-a confirmat că schimbarea e posibilă și există, dar numai dacă fiecare din noi se bagă în această treabă complicată.

Proiectul de aseară a constat în conceperea unui plan de campanie prin care PACT vrea să atragă bloggerii români în promovarea acestei inițiative de dezvoltare a comunităților rurale. Scopul pe termen lung ar fi, bineînțeles, strângerea de fonduri, însă cel pe termen scurt și mediu e nevoie ca lumea să știe mai mult despre lucrurile bune care se întâmplă prin această fundație, să cunoască mai mult ceea ce oamenii din aceste comunități fac și să descopere modele de acțiune și surse de optimism. Nu mi-era prea familiar acest gen de activitate, însă am participat atât cât am putut și rezultatul final a fost unul cu potențial – în lunile următoare planul nostru se va transforma în ceva real, tangibil. Cu siguranță am să revin cu detalii despre modul în care munca noastră s-a concretizat pentru PACT și pentru satele din sudul României. Am avut niște colegi de proiect super deștepți și puși pe fapte, l-am cunoscut pe Adrian Ciubotaru (pe care-l citesc din când în când) care-i un băiat super de treabă și l-am felicitat pe Cosmin Alexandru pentru ce scrie (dacă mai era nevoie). Mi-a plăcut super mult ce a ieșit, atât rezultatul muncii cât și ambianța în care s-a desfășurat, și-am să mai repet figura de oricâte ori voi avea ocazia, am multe de învățat pe multe planuri și astfel de ocazii reprezintă exact experiențele de care am nevoie.

Uite o chestie: din toate locurile în care a avut loc acest eveniment, România a fost locul cu cei mai mulți participanți. Hm? Nu că-i tare? Nu că se simte dorința de a pune umărul la treabă? Eu zic că se simte, iar asta-i bine. Există undeva în noi conștientizarea faptului că trebuie să ne oprim de la a ne mai victimiza și a mai vorbi de pagubele comunismului și să începem o istorie nouă pe care s-o scriem noi, fără asuprirea niciunui regim. Acum e momentul trezirii și acțiunii și mă bucur să văd că din ce în ce mai mulți co-naționali înțeleg asta. Și aici nu este vorba despre o exaltare optimistă, un entuziasm augmentat de energia tinereții (după cum ar putea crede mulți din fotoliul confortabil al interiorului), este ceva bun pe care-l văd afară, ceva subtil, un pic obscur, ascuns, dar ceva, e ceva acolo care poate fi începutul unei ere pe care cu toții cred că ne-o dorim: schimbarea României din resturi ale comunismului și urmelor sale în țara aia frumoasă a oamenilor cu inițiativă, a oamenilor care muncesc, a celor care înțeleg realitatea și o împing constant acolo unde e nevoie. Sunt mulți oameni tari ca piatra în România și asta n-are cum să nu aibă un impact asupra viitorului, n-are cum. Există motive de optimism și există motive pentru care și tu poți să ieși din găleata victimizării și să pui umărul la ceva mare.

România se schimbă orice ar spune lumea rea. Am văzut cu ochii mei, iar pentru asta mulțumesc, oameni buni!