Regreți ce nu ai făcut

Dacă stai oleacă atent la ceea ce regretă oamenii (în momente cheie sau nu) vei observa un șablon: oamenii regretă de obicei că nu au făcut ceva anume și aproape niciodată că au făcut ceva anume. De cele mai multe ori frica, teama, reticența te trag în jos și te opresc de la a lua o inițiativă, de la a încerca ceva, de a spune ceva, de la a merge pe un drum anume. Găsești mereu o scuză oficială de care te ții și care îți ține de cald pe moment. Dar mai târziu, după ce mintea a avut timp să cearnă în fundal ceea ce tocmai nu s-a întâmplat, vei descoperi că ai o senzație ciudată legată de amintirea asta, o strângere în piept, o nemulțumire ciudată. Ăla e regretul și de ăla trebuie să ne ferim pe cât posibil. Regretul că n-ai avut curaj să o faci, orice ar fi ieșit de-acolo. Trebuia făcută, bă.

Pe de altă parte am auzit despre tot felul de tâmpenii pe care oamenii le-au făcut în viața lor, lucruri pe care le povestesc cu patos, care chiar dacă poate n-ar fi trebuit făcute la momentul respectiv, au rămas în istorie ca amintiri plăcute, momente comice sau povestiri interesante. Și am observat asta și la mine, am și eu ca tot omul regrete, iar ele toate încep cu „trebuia să fi făcut […]”. Și am tâmpenii făcute pe care da, le povestesc și care mă fac să râd sau care m-au învățat ceva despre mine sau despre oameni. Lucruri pe care nu le regret și pe care le-aș face din nou dacă aș avea ocazia.

Concluzia e destul de previzibilă cred. Când ești într-o dilemă ia-ți inima-n dinți și fă ceva ce necesită curaj, ce necesită riscuri, ceva care te provoacă, ceva ce te scoate un pic din normal, ceva ce-ți testează limitele, ceva ce ți-e nefamiliar sau necunoscut, ceva care te scoate din confort. Ceva ce se poate transforma într-o poveste simpatică, până la urmă cu asta rămânem la sfârșit, cu poveștile 🙂