Re România 2012: educaţia la ţară

Un articol în care există multă dreptate găsiţi aci la Zoso, într-un guest post, în care se scrie despre largile curţi ale şcolilor noastre în care cresc bălării (la propriu şi la figurat). Iar o dau în tristeţe, pentru că mă apucă pandaliile nu numai din cauza adevărului din articol şi din cauza profesorilor în cauză, ci şi din cauză că unii sunt de acord cu ce se întâmplă.

Adică „uite ce naşpa e Guvernu’;io de ce să nu profit şi să mă duc să ft o beţie la crâşma din sat, după care mă duc să-mi bat nevasta şi să-i dau două după ceafă lu’ ăla mic că n-o să-mi plătească pensia*”. Doamne Christoase, ce mentalităţi. Oameni ca muierea asta fac dintr-un rău o nenorocire. Oameni ca ea îi trag şi pe ceilalţi în jos. Părinţi ca ea nenorocesc copiii vremurilor noastre şi adulţii de mâine. Conform ei, în loc să punem mâna să schimbă ceva, să plantăm ceva, să învăţăm să facem ceva, să fim proactivi, mai bine ne băgăm p**a şi o ardem orgoliu şi mândrie şi nu facem nimic, ce dracu, doar plătim taxe şi impozite, iar pentru asta Băsescu sau Ponta sau orice alt boschetar ar trebui să ne pupe în fund în timp ce ne taie unghiile de la picioare.

Din cauza părinţilor ca femeia asta profesorii n-or să poată niciodată să pună copiii să planteze flori pentru că s-ar obfusca toţi înţepaţii ăştia: „vaaaaai, copilul meeeeu? Să bage mâinile în pămâââââânt pentru staaaat? Vaaaai!”. Ce oameni, Doamne, ce oameni. Nu-mi vine să cred ce frustrare naţională acaparează societatea asta ca o căpuşă gigantică. Mi-e o frică fizică şi imbecil de prezentă să-mi cresc copiii aici. Mi-e frică de oameni ca această mamă de mai jos…

P.S. îmi cer scuze pentru limbajul pe alocuri neadecvat din articol, însă ăsta e cel mai mic rău care se întâmplă în România. Punct.