Punct și de la capăt

Aparent e greu de văzut sensul în pedepsele pe care le primești sub o formă sau alta. Ele se întâmplă și tu le cam meriți întotdeauna, dar îți dai seama de asta în timp. Și exact în asta constă, cred, pedeapsa reală, cea greu de conștientizat: că nu poți judeca rece și trece timp până înțelegi totul. Adevărul e că le primim și le plătim pe toate într-un mod meschin, anevoios, dureros pe alocuri: cu timp. Cu fiecare dimineață, cu fiecare înserare. Lent, cu fiecare zi. Dar vine și momentul când gata, pedeapsa s-a împlinit și ai înțeles-o, totul se leagă, parcă ești recunoscător că ți s-a întâmplat și-ți vine să chiui de bucurie. Mă simt eliberat de-mi vine să chiui 🙂

Asta așa, din seria gândul obscur al zilei. Partea un pic mai clară pentru tine din articolul ăsta urmează acum: am pus la punct o mega combinație prin Europa undeva prin Iunie. Două săptămâni de concediu vor fi sacrificate pe altarul chemării pe care o simt venind de undeva de departe. Încep imediat după muncă, țintă la Bruxelles. După ceva timp Berlin. Apoi Barcelona pentru câteva zile bune. Apoi Budapesta. Apoi Electric Castle în Cluj. Ar trebui să nu ratez ceva anume din orașele astea sau împrejurimi? Ne intersectăm pe undeva în lumea largă? Tu să-mi zici aici în comentarii. Sau pe Facebook.