Prostie arogantă

Dau să mă duc într-o zi până la Piaţa Alba Iulia cu autobuzul. Autobuzul plin, un nene stă rezemat cu spatele de uşile din spate care se întâmplă să aibă două mânere foarte la îndemână dacă eşti mai mic de statură.

O bătrânică răzbeşte prin culoarul principal spre uşile astea ca să coboare la prima. Mai “hopa”, mai “pardon” ajunge lângă nenea ăsta şi caută să se ţină de ceva, nu găseşte şi zice “pardon, aş vrea să mă ţin […]”. Nenea zice fără să mişte “ţineţi-vă”. Bătrânica găseşte altă bară de care să se ţină, în lateral. Iar ăsta, într-un spasm de aroganţă mai zice şi “aveţi şi sus de ce să vă ţineţi” când era foarte evident că bătrânica n-ar fi ajuns în ruptul capului la benzile de sus.

Cum să fii, mă, atât de prost crescut şi în plus şi arogant în prostia asta? Omul se putea întoarce la 90 de grade ca să-i facă loc bătrânei să se ţină şi ea de ceva şi atât, lumea şi-ar fi văzut mai departe de cursul firesc. Nu, nici n-a catadicsit să se mişte şi în plus a mai aruncat şi nişte vorbe în batjocură. Mă uitam crispat şi nu-mi venea să cred că omul ăsta a ţinut cu dinadins să facă rău, ăşa pur şi simplu, din nimic.

Să ne înţelegem, bâtrâna asta era bine intenţionată, nu era ca altele care te împingă să-şi aşeze şuncile unde-o fi. Şi-a făcut loc foarte respectuos, pe un ton calm şi a cerut ceea ce avea dreptul să aibă, un loc de care să se ţină. Ce motive ai putea avea să n-o laşi să facă asta? Ce-o fi câştigat omul ăsta prin aroganţa lui?

Vorbele nu prea-şi au sensul, morala n-ar servi la nimic, o amendă n-ar rezolva nimic. O să mă duc la sală şi-o să fac muşchi. Apoi o să vânez oameni ca ăsta, o să mă dau jos odată cu el şi printre blocuri gri, murdare şi întunecoase o să-i trag o mamă de bătaie pe care să o poarte pe faţă câteva luni. I-aş scrie pe ceafă cu o lamă de ce i-am făcut ce i-am făcut. Atât, restul e literatură.