Privește cerul

Povestea cu Privește Cerul e interesantă. Am văzut semnul prin București de mai multe ori și ce s-a legat de mine a fost cât de mult te provoacă aceste două cuvinte. Ele prin ele însele nu reprezintă mare lucru, succesul lor stă în ce se întâmplă în mintea ta mai departe. Reprezintă doar un ghiont brusc de la care multe lucruri pot porni.

Am picat și eu în plasa acestei expresii pentru că n-am cum altfel. Am fost mereu înclinat spre introspecție ca rezultat al unor stimuli externi, iar cerul a fost întotdeauna unul foarte puternic. Când păzeam vacile la țară adesea stăteam culcat pe spate în iarbă, pe izlaz sau în pădure. N-aveam altceva de făcut. Stăteam așa și mă uitam după nori și după păsări, după gâze, după roiuri de muște care-mi dădeau târcoale și pe care trebuia să le alung prin zmucituri ale mâinii. Sau îmi puneam un fes, o șapcă peste față ca să nu mă mai bâzâie sau să nu mă mai piște tânțarii. Dar cerul tot pătrundea prin cusăturile materialului, mici punctulețe de albastru, alb sau gri. Apoi mai aveam un maidan într-o pădure de unde după ce se lăsa seara se vedeau în depărtare luminile Buzăului. Îmi închipuiam cum ar fi să trăiesc într-un oraș mare și dacă mi-ar plăcea sau nu. Nu eram hotărât, nici porniri tipice ca „vreau să scap de locul ăsta și să merg la oraș” nu aveam. Nici acum nu sunt hotărât.

Cerul e un produs gratis pe care vânzătoarea ni-l dă drept rest la magazin. Nu-l vrem neapărat, dar îl luăm, că-i mai bun decât nimic. E mereu acolo sus, dat uitării, ca o plapumă de vară întinsă peste un corp obosit. Ca spuma de la laptele fiert într-un tuci peste scrumul de la mămăligă. Cerul e simplu, nesofisticat, previzibil, banal. Dar e-al nostru, al fiecăruia. Se spune cum că fiecare ar avea bucățica lui de cer, dar n-au putut-o demonstra niciodată.

Azi mai cochetez cu cerul, da. Mi-aduc mereu aminte de cum stăteam cu fesul peste față să nu mă piște țânțarii. Ultima dată l-am văzut bine acum vreo două săptămâni în Grădina Botanică. Stam întins pe jumătate de bancă și parcă mi se părea că aud clopotul vacii prin apropiere, între boscheți. Mă gâdilă ceva pe picior, că tocmai ce m-am descălțat. Mai încolo o pasăre îngână ceva pe-o țambră strâmbă dintr-un gard. Departe bate un topor la ceva trunchi de foc. Un țânțar m-a mușcat de obraz.