Prezentul - oportunitate fără garanții

E greu de închipuit care ar fi reacția eroilor noștri dacă ar vedea cum arată România acum. Cum este condusă și cum sunt tratați bătrânii, cum sunt educați copiii și cum sunt tratați cei care muncesc și construiesc. Cum e tratată memoria celor care s-au jertfit luptând împotriva comunismului, a nedreptății. Nu cred că le-ar plăcea. Au înfruntat multe, dar gândul că o variantă a răului încă domnește după atâta amar de timp ar fi dezolant.

Frații Arnăuțoiu au fost unii din liderii mișcării de rezistență, cea despre care un cunoscut senator pesedist ales de popor spunea că mai degrabă a ținut țara în urmă. Sora lor, Elena, încă mai trăiește și povestește într-un articol despre întâlnirile ei cu regele Mihai. Mai spune de asemenea despre frații ei:

Am 99 de ani şi am trăit toate epocile astea. Şi îmi dau seama câtă demnitate era pe vremea când era Regele, câtă cinste, câtă omenie, cât respect. Era cu totul altă viaţă. Dacă ar mai fi trăit fraţii mei şi ar fi văzut ce se petrece în ţara asta ar fi fost dezolaţi. Şi-ar fi dat seama că au murit degeaba. Asta este… Cum a fost România noastră, cu oameni cinstiţi, cu oameni harnici şi primitori, oameni care aveau unde munci şi cum e acum… Unii mor de foame, alţii pleacă în ţări străine să îşi câştige pâinea de toate zilele. Ruşine pentru ţara noastră!

Într-un articol se zice că mai degrabă ar fi fost mai rău dacă treceam la monarhie în ’90. Nu știu, e doar o teorie dintr-o multitudine care apar despre trecut în confortul prezentului. Trecutul e întotdeauna cel care a trebuit să fie. Prezentul doar o oportunitate fără garanții. Viitorul nu contează prea mult, nu-i al nostru.

Ce-i al nostru e puterea de a înfăptui acum ceea ce va fi privit drept trecut peste un timp.