Poze Italia

Am pus pe Facebook niște poze din Italia. Sincer, au fost cele mai siloase poze pe care le-am făcut (cele făcute de mine, sunt unele făcute de un prieten), foarte puține din ele au fost gândite, foarte puține din ele exprimă o idee care s-a ivit sau scot ceva în evidență. Când am plecat am vrut chiar să nu iau camera pentru că știam că n-o să am timp să fac fotografie așa cum mi-aș dori, însă prietenul cu care am fost m-a terorizat până am acceptat. Poate ăsta e momentul în care în mintea mea se definește ce este fotografia cu adevărat și momentul în care dezvolt o antipatie față de fotografia de duzină, fotografia comună, banală, care nu aduce nimic nou. Am făcut o groază la viața mea, fotografii de duzină și poate că e timpul să regândesc tot procesul, să dau o semnificație fiecărei apăsări a butonului magic care imortalizează, cică.

Trebuie să fac niște excursii numai și numai pentru fotografie. Să iau cu mine mâncare, apă, trepied, aparat. Și să caut fotografia, nu să o fac, să hălăduiesc, să experimentez, să fur, să pândesc, să alerg, să urmăresc, să fug. Pare-mi-se că în fotografie greutatea și elementul în care magia stă e să găsești locul din care să faci poza, nu neapărat detaliile tehnice sau subiectul. Un subiect banal poate fi prins într-o fotografie tare, trebuie doar să găsești momentul și locul.

Dar cine-s eu să zic ce e fotografia? Mai bine m-aș concentra pe a face și mai puțin pe a vorbi. Trebuie să fac excursiile alea și mai vedem atunci. Cineva trebuie să-mi cerceteze un pic obiectivul, mi se pare că e ceva în neregulă de când motanul a dat cu camera de pământ.