Planuri şi timp

Am mari probleme în a începe, continua şi termina un proiect. De fiecare dată apare mereu ceva, ceva care mă încurcă, mă face să abandonez toate planurile şi să le amân până la o dată ulterioară. Ca întotdeauna am pe ce să dau vina: acum dau vina pe învăţatul pentru admiterea la master. Exact ca în “Romanul adolescentului miop” caut să găsesc ieşiri, ocolişuri, scurtături ca să fac şi altceva în afară de învăţat. Dar apoi mă apucă remuşcările şi-mi zic că sunt într-atât de slab încât nu mă pot ţine de o treabă, oricât de neplăcută ar fi ea, până la capăt.

Toate treburile astea care mă încurcă tot timpul îmi dau un sentiment de închisoare, de ne-libertate. Am nevoie de o libertate pe care n-am mai avut-o din vacanţele de vară, de o perioadă după care să nu ştiu ce o să urmeze sau să nu fie aşa de important. Pentru că mi-am pus în cap să fac masterul, între timp poate fac loc de nişte examene de certificări momentul ăla de libertate se amână iar pentru altădată. Mda, mişto.

Sau poate că nu ştiu să mă bucur de “între-timp”, de puţinele momente de libertate, poate că nu mai văd în ore decât o distanţă parcursă de o limbă de ceas. Orele trebuie să rămână timp, să rămână libertate, să fie ale mele, să fie un privilegiu şi nu o constrângere. Poate ar trebui să distrug toate ceasurile din jur.

P.S. Mă văd “nevoit” să-mi iau un mini-laptop ca să pot scrie oriunde mă aflu atunci când am timp şi chef 😀 Inspiraţia e ca un prieten nedorit: vine neanunţată atunci când nu am timp de ea.