Planuri de după licenţă

Ce-o fi cu atracţia asta a locurilor natale asupra omului? Oricine, cred, se simte veşnic atras de locurile în care s-a născut, a copilărit, a crescut. Să zicem că e o chestie subiectivă, însă faptul că majoritatea oamenilor simt acelaşi lucru mă face să cred că e mai mult de atât şi că putem vorbi despre treaba asta aşa cum vorbim despre atracţia sexuală dintre bărbat şi femeie (îi musai să pui bărbatul înaine) 🙂 (Shit… şi dacă le combini pe astea două…?).

Zilele astea am terminat cu proiectul de licenţă, în curând termin şi cu examenele. Şi, ca la toată lumea, re-apare în mine mai puternic ca niciodată acel sentiment de libertate, conştientizarea temporară a faptului că ai scăpat de o mare piatră de pe inimă şi că lumea ţi-e deschisă la diverse posibilităţi. Mai bine notez repede pe hârtie lucrurile pe care am de gând să fac, acum cât sunt sub influenţa iluziei de libertate:

– să merg în Nehoiu şi să fac multe fotografii. Să intru în apartamentul în care am făcut primii paşi

Cam atât 🙂 Şocant, nu? Un singur lucru vreau şi-o să-l realizez într-unul din aceste weekenduri. Iniţial mă gândeam să fac o gaşcă de inşi pe care i-ar tenta să meargă cu mine şi să fotografieze acolo, însă ştiu că oamenii sunt mult prea leneşi şi mediocri pentru a se combina la aşa ceva. Aşadar mă voi duce singur şi-mi va prinde chiar foarte bine.

Revin cu detalii; sper să nu mă răzgândesc. Deşi nu cred că o să fac asta, îmi doresc de prea mult timp să fac astă treabă.