Păstrează

Mă, e câte-o chestie pe care-o vezi sau auzi sau miroşi şi care trezeşte în tine ceva. Ceva ce nu neapărat ai trăit odată, ci ceva potenţial, ceva ce zace-n tine. Ceva ce intuieşti, ceva care parcă te aşteaptă undeva în viitor sau ceva ce te urmăreşte din trecut. Ca o premoniţie, ca o viziune, ca un insight care ajunge din valurile timpului cumva la tine ca să-ţi zică „mă vei trăi” sau „mă vei simţi”.

Déjà vu poate se numeşte. Poate că am trăit-o odată într-o viaţă anterioară. Poate că trăim vieţi anterioare din care avem încă rămăşiţe. Poate că sistemul ăsta al nostru nu-i aşa perfect şi are probleme de design, de implementare creaţie; rămân lucruri în el care n-ar fi trebuit să rămână. Poate că exact acest gen de lucruri, aceste legături ciudate cu un potenţial trecut sau viitor dau oameni geniali, oameni care rup norma şi scot ceva incredibil din ei. Oameni speciali.

Nu ştiu dacă suntem făcuţi greşit din greşeală sau dacă suntem făcuţi greşit din specificaţii. Dar e ceva dubios în oameni, există o legătură dubioasă cu ceva mai presus de simpla noastră înţelegere. Există ceva acolo, cu siguranţă. N-am argumente concrete, n-am dovezi, n-am nimic. Nu ştiu despre ce vorbesc 🙂 Dar am viziuni; în faţa minţii mi se aşterne de multe ori ceva şi-s orb şi nu pot vedea încă ce anume mi se pregăteşte. Dar e, e ceva acolo…

Şi videoclipul de unde a pornit totul. Poate că tot ce mi-a venit să scriu se poate explica prin faptul că e o piesă bună, că video-ul e desenat, că are o poveste cursivă cu un copil fără părinţi, dat dintr-o parte în alta între oameni care n-au vrut să-l păstreze…

Mi se pare că sunt o groază de lucruri de învăţat din videoclipul ăsta. O groază! Dar probabil că cel mai important lucru de luat din el e: păstraţi-vă copiii.