Orgoliul și biletul la meci

Se întâmpla mai demult, un coleg de muncă venise cu un bilet dublu la un meci de fotbal, îl câștigase și voia să-l dea cuiva. L-a dat unui alt coleg și ăsta l-a întrebat pe un altul, al treilea coleg, dacă vrea să meargă cu el la meci. Ăla nu putea, avea ceva programat pe seara aia. Apoi m-a întrebat pe mine dacă vreau să merg. Și atunci a fost momentul ăla de cumpănă din care ori înveți ceva important, ori devii mai prost. Eu am devenit mai prost. Fiind de față la tot procesul cu biletul mi-am zis „ce mă, nu vin eu la meci așa doar pentru că X n-a putut să meargă”. Și l-am refuzat pe om doar din orgoliu, pentru că nu se gândise din prima, ci din a doua, să mă cheme pe mine.

O tâmpenie mai mare… e foarte posibil să mai fi făcut de-atunci, însă asta cu orgoliul și biletul mi-a rămas în minte și m-a urmărit chiar de la scurt timp după ce s-a întâmplat. Pe lângă faptul că am ratat un meci (pentru mine asta nu-i așa mare pierdere), am ratat ocazia de a cunoaște mai bine un om, de a ieși din relația normală de colegialitate și de a mă apropia de el. De a vedea cine e un om în afară de ceea ce face la muncă. E nevoie de asta în orice colectiv, în orice echipă de proiect, să ieși din contextul proiectului și să mai faci și alte lucruri, să mai discuți și despre altceva. Să arzi o băută, să vezi un meci, să mergi la masă, să mergi la agățat în cluburi pline de fum (that never worked out for me), să una, să alta. Eu nu înțelegeam asta atunci, orgoliul de a nu fi primul în mintea cuiva mi-a acoperit orice oportunitate de a descoperi lucruri și de a crea căi către experiențe noi.

Nu trebuie să fii primul acolo, trebuie să fii ăla care înțelege, ăla care face diferența. Ăla care vede the big picture, ăla care conștientizează și ăla care știe să construiască viitor. Și asta nu vine neapărat natural, dar eventual asta trebuie să fie ținta. Nu lăsa orgoliul să rupă poteci, să anuleze eforturi, să strice. Ci gândește pe termen lung și concentrează-te pe ce e cu adevărat important, nu pe aparențe. Nu primul care ajunge la muncă e cel care muncește cel mai mult, ci ăla care la sfârșitul zilei își termină taskul. Nu primul care ajunge la o petrecere e ăla care are de câștigat, ci ăla care e așteptat chiar de la primul care ajunge. Fii primul prin ce faci, nu prin așteptările proprii.

Noroc!