Orele de weekend ale impostorului
Am câteodată sentimentul impostorului, adică acel complex de inferioritate, pornirea aia care-ți zice că nu ești îndeajuns de bun, că nu știi îndeajuns de mult, că nu ești pregătit încă. E o treabă foarte nocivă, dar partea bună e că sunt conștient de ea și caut cât mai des să nu-i dau curs, să nu las asta să mă priveze de experiențe și oameni. Uneori îmi iese, alteori nu, dar așa e normalitatea, direcția cred că e bună. Rezonez din ce în ce mai des cu ideea asta de jihad personal, adică lupta din interior între pornirile primitive de autoapărare și ieșirea din zona de confort care duce la facerea de bine și la învățare.
Când am auzit de 8-i anul trecut mi-am zis că n-am eu ce căuta acolo. Se întâmpla într-o noapte până pe la 3, nu cunoșteam pe nimeni, organizațiile nu-mi păreau cunoscute și eram total paralel cu cauzele care ocupau subiectele principale, proiectele nu prea aveau tangență cu domeniul meu sau ariile mele de interes. Sentimentul de impostură era prezent și-mi părea că n-aș aduce nicio valoare nimănui. Dar o parte mică din mine m-a împins agresiv și brutal la a mă înscrie. Și am făcut-o și asta a deschis o ușă către o groază de lucruri noi care m-au ajutat să înțeleg mai bine realitatea. Am participat așa cum m-am priceput la generarea de idei și la conceperea unui plan de bătaie și România se schimbă a ieșit bine. Atunci m-am întâlnit prima dată cu PACT, așa am cunoscut oameni super tari, așa am ajuns la Spanțov. Și un an de zile întreg am tot povestit despre ce mi s-a întâmplat și ce s-a construit în viața mea începând cu acea seară de 8 ore de voluntariat de la sfârșitul lui Martie. Efectul asupra mea a fost mai mare decât am lăsat să se vadă la exterior și sunt convins că m-a influențat în a risca mai mult și în a-mi asuma responsabilitatea pentru ce era să fie în față. M-a trezit un pic.
Vinerea trecută, seara, a fost a doua ediție 8i. De data asta a avut loc în mai multe orașe din România și amploarea a fost mai mare. Înscrierea, organizația și proiectul pentru care am optat au venit de la sine: din nou PACT și ideea generală a unui filmuleț de prezentare. Pentru mine a fost din nou interesant să văd cum se dă ambiguitatea la o parte, cum se înțeleg cerințele cu iz destul de general, cum apare o soluție, cum se pun cap la cap mai multe idei de la mai mulți oameni care în mare parte nici nu se cunoșteau cu minute înainte. Cum se naște ceva de la zero și devine un concept, cu alte cuvinte. Atomsfera de la eveniment a fost aceeași, de entuziasm și încredere, dar și încordare pentru a ajunge la rezultate concrete la sfârșitul celor 8 ore. Oameni diferiți, dar la fel de energici, deschiși, dornici să ajute fără a primi ceva în schimb. De data asta mi s-a părut că timpul a trecut mai repede, nici n-am apucat să mă bucur pe deplin de bunătățile cu care organizatorii ne-au delectat.
Evenimentul s-a suprapus oarecum cu Electric City de la Cluj la care stabilisem să merg cu un grup de prieteni. Am aflat destul de târziu că o să fac parte dintr-o echipă de proiect și asta mi-a cam dat peste cap planurile, dar ne-am reorganizat și totul a ieșit perfect. După eveniment am dormit vreo 4 ore, apoi am plecat spre Sighișoara să culeg oamenii. Am ajuns la Cluj, am luat pulsul orașului din Joben, am fost la Polivalentă pentru Akua Naru și Waldeck. Eu unul am mers destul de devreme (devreme având în vedere contextul) la culcare pentru că în mod evident eram destul de obosit după nesomn și atâta condus. Duminică ne-am plimbat iar prin Cluj, am dat o tură prin Grădina Botanică, am mers la Camino (de care uitasem între timp) și-am întins-o acasă unde am ajuns la o oră decentă.
Un eveniment comic a fost faptul că la un moment dat mi s-a bușit cardul reîncărcabil cu care cumpăram chestii (iar prin chestii vreau să zic alcool). M-am dus să mă plâng, un tip m-a dus la camera tehnică unde un programator se întindea peste n-șpe device-uri de unde corecta erori cu cardurile și alte lucruri care nu se pupau în sistem. Îmi zice că mi l-a reparat în timp ce eram în drum spre el, îmi venea să-i strig „I feel you, bro, keep up the good work!”. I-am dat toate detaliile de reproducere a bugului pentru că știam c-o să-l ajute și le observasem când cerusem ceva de băut, nu m-am putut abține să nu studiez partea tehnică de la festival 😀
Weekend solicitant a fost, dar a meritat din plin. Ieșea din discuție să elimin vreuna din cele două experiențe, așa că le-am înghesuit sub o formă compatibilă și a ieșit totul bine. Întotdeauna zilele astea se lasă cu povești și mereu sunt mulțumit că m-am forțat un pic ca să le fac pe toate. Revenind la sentimentul de impostură… e totul în capul tău. Subestimezi valoarea experiențelor care te forțează, care te expun, care te vulnerabilizează și care te aruncă în mijlocul furtunilor foarte comune ale vieții. Niciodată nu ești perfect pregătit pentru ceva; ca și într-o excursie reușită – totul se întâmplă pe drum. Nu există altă metodă de a deveni un om mai bun decât prin efort și lupta cu tine însuți și cu situațiile inconfortabile. Implică-te, oferă, împarte. Învață.
