Oamenii nu se schimbă

Nimic nu se compară cu sentimentul de vineri seară. Ai ajuns de la muncă, eventual ai mâncat ceva, iar acum ai toată seara la dispoziție să te delectezi cu lucruri alături de un pahar de vin. Ba chiar poți mușca din orele de somn, mâine e sâmbătă și nu ai nimic programat, nu trage nimeni de tine și nu te încurcă nimic. Foarte puternic și bun sentimentul de vineri seară.

Uite așa vineri seară mă delectam cu un podcast, iar la un moment dat un nene numit Roger Martin a zis ceva:

Humans haven’t changed and won’t anytime soon. They are driven by confort and familiarity. If you don’t pay attention to that, you will lose.

Deodată am devenit mai atent și am observat și tonul calm, resemnat, așezat cu care a spus-o. Mintea mea a preluat frâiele și a continuat: oamenii nu se schimbă, n-or s-o facă niciodată. Or să se vaite întruna de serviciu, de șefi, de colegi, de workflow, de trafic, de salariu, de motivație, de timp, dar n-or să miște un deget pentru a schimba ceva, n-or să facă absolut niciun sacrificiu pentru a schimba situația în favoarea lor. Se complac în poziția de victime ale propriilor vieți, ba chiar or să facă grupuri de discuții despre problemele cu care se confruntă, dar n-or să-și abordeze niciodată direct și frontal problemele. Le place confortul victimizării, familiaritatea stării de fapt, cunoscutul banal al zilelor care trec lin, fără nicio smucitură. Dacă nu vei pricepe asta vei fi de partea celor care eșuează în a înțelege cum funcționează de fapt realitatea.

M-a uimit cât de bine s-a integrat momentul ăla în contextul mai larg pe care-l resimt în ultimul timp. A fost ca o concluzie generală a ultimei perioade. Cel mai mult a rezonat cu un eșec personal: n-am reușit să conving pe nimeni să încerce să învețe programare.

Să mă explic acum. Am întâlnit atât de mulți oameni lamentându-se despre serviciul care nu le place, despre șefi și colegi, despre programul de lucru, despre munca propriu zisă și locul de muncă în general care le afectează vizibil starea de bine și împăcare cu ei înșiși. Le-am povestit despre domeniul în care activez eu (dezvoltare de software), despre ce presupune munca și programul de lucru, despre cum sunt oamenii în general și toți au zis: uau, sună normal, sună a mileniul 3, sună a viață decentă pe care și eu aș putea să o alcătuiesc.

Câți mi-au cerut materiale și au promis că or să se apuce să învețe ceva: toți, mulți.

Câți chiar s-au apucat să învețe ceva în domeniul ăsta: fix zero.

Nimeni nu a avut motivația să încerce să învețe nu neapărat programare, dar ceva mai tehnic. Nimeni nu s-a luat la trântă cu propria nefericire în viață, nimeni n-a renunțat la lenea de toate zilele și la gândurile negre, nimeni n-a pus mâna pe o carte sau un curs gratuit și nimeni nu a venit să-mi zică „uite bă, m-am apucat de asta și m-am blocat aici, cum fac?”. Sau „bă, m-am apucat, am încercat suficient timp și nu-i de mine, programarea e pentru ciudați”.

Și asta n-are deloc legătură cu programarea, asta este doar o chestie către care i-am îndrumat pentru că știu bine domeniul și toate fețele sale. Are legătură cu lipsa de orice fel de motivație a oamenilor de a face mai bine în viață, de a-și rezolva problemele. Sunt extrem de puțini oameni pe lumea asta care au curaj să-și schimbe viața în bine prin eforturi personale și chiar am colosalul privilegiu de a cunoaște câțiva. Dar restul? Restul sunt niște lepre care știu doar să se plângă întruna și care se mișcă din inerție doar pentru că Pământul se învârte gratis și zilele curg.

E o frustrare a mea asta, că văd mereu oameni supărați cu munca și nu-i pot face să încerce să învețe să facă altceva, orice. Senil și idealist, chiar cred în momentele alea că oamenii sunt buni și ar face ceva pentru binele lor, dar nu știu de unde s-o apuce. Nu. Ei știu foarte bine de unde să o apuce și care-i următorul pas: muncă. Dar n-o fac de lene, frică și delăsare. Ar trebui să-mi fie învățare de minte, că nu e nimic în neregulă cu capacitatea mea de a ajuta oameni, ci e totul în neregulă cu modul oamenilor de a schimba macazul și a face progres.

Cumva mă simt ușurat și „citatul” ăsta mi-a luat o piatră de pe inimă. „Humans haven’t changed and won’t anytime soon, they are driven by confort and familiarity – if you don’t pay attention to that, you will lose”. Exact așa e. De multe ori oamenii au parte de exact ceea ce merită, nu-i poți schimba tu, numai ei se pot schimba pe ei înșiși dacă vor. De obicei nu vor și viața merge înainte ca și până acum. Liber la pacea interioară.