Oameni care să scrie

Mi-aş dori să existe mai mulţi oameni care să scrie precum Incze Klára:

„nu am mai spus nimănui, sub biciul lui tata am ascuns de atunci atîtea întrebări și mirări, de atîtea ori aș fi vrut să mă opresc asupra lor, nu m-am oprit, pentru că simt că trebuie să merg mereu înainte, simt ochii nevăzuți ai satului ațintiți asupra mea, mă urmăresc, din trecut, din depărtări cunoscute și din apropieri străine oamenii par să mă privească, să mă verifice dacă merg pe unde trebuie, dacă reușesc să aduc acasă, cu bine, în fiecare seară, blestemata aia de vacă, dacă mă țin bărbat tare, dacă știu cum să trec peste toate, știu, știu că pot, ce aș vrea să învăț e cum să mă opresc și să uit de bici, de tata, de sat și de vacă, nu am mai spus nimănui, pînă acum nu am găsit pe nimeni care să îmi fie destul de aproape, ca să îi pot spune cît de mult aș vrea să rămîn un pic singur”