Ne tragem din comunism

Am terminat zilele astea Strania istorie a comunismului românesc a lui Lucian Boia. E o carte care mi-a lăsat un gust atât de amar tot atât pe cât mi-a sădit dorința de a explora mai mult soluțiile la problemele profunde pe care le avem în colțul ăsta de Europă. Boia trece prin toate metehnele și particularitățile sistemului, încercând să explice părțile care au fost diferite la noi față de alte țări din blocul comunist.

România e un adevărat studiu de caz, ajungând de la țara cu cei mai puțini comuniști la cea cu cei mai numeroși (raportat la populație). Societatea românească e cea care s-a împotrivit cel mai puțin sistemului, dar care l-a îndepărtat cu o deosebită violență fără a îndepărta însă și pe exponenții lui – ei conduc și acum țara îmbogățiți și hărțuiți în zilele noastre de DNA. Avem încă cea mai înceată desprindere de comunism, lucru pe care fiecare-l poate descoperi nu numai în modul cum se conduce țara, dar și la fiecare pas pe stradă.

Începutul ultimului capitol sintetizează foarte bine despre ce e cartea:

Ne tra­gem din comunism: in­com­parabil mai direct decât din daci şi din romani, şi mai substanţial decât din perioada in­terbelică, pe care ne place atât de mult s-o invocăm ca punct de plecare ima­gi­nar, într-o istorie din care paranteza co­munistă ar fi dispărut ca prin farmec. Adevărul este că suntem o altă Românie decât România de dinainte de co­mu­nism. Comunismul a distrus enorm și a clădit enorm. Marca pe care a lăsat-o e mai adânc întipărită decât întreaga istorie anterioară

Toți anii ăia odioși sunt așternuți peste noi ca cenușa unui vulcan care tocmai a terminat de erupt, iar noi încă stăm cu măturica s-o îndepărtăm. Ne trebuie un buldozer.