În apărarea muncii distribuite

E o vorbă care spune că veștile proaste nu vin niciodată în momente potrivite. De-asta sunt vești proaste, pentru că sunt neașteptate și oricând ar veni, nu e niciodată un moment potrivit pentru ele. Cel mai bun exemplu este pandemia de coronavirus, care ne-a prins pe toți pe picior greșit. Ne-a prins nepregătiți sub toate formele posibile: individual, în cuplu, liber profesioniști sau angajați într-o companie, la țară, dar mai ales la oraș.

Omenirea a supraviețuit atât timp pentru că a dat dovadă de maleabilitate și s-a adaptat la o sumedenie de condiții vitrege. De-a lungul timpului omenii au îndurat și au mers mai departe, apoi au mai îndurat un pic, au învățat câte ceva și le-a fost un pic mai bine. Suntem și azi în fața unui astfel de moment, în care e nevoie să ne adaptăm, să învățăm câte ceva și să ne facem viața mai bună în continuare.

Am o înclinare aparte pentru munca de la distanță, adică livrarea de valoare indiferent de locul în care ești. Multe profesii se pretează la munca de la distanță, mai multe decât am crede inițial. De aproape un an de zile fac și eu asta, pregătindu-mă cu mai mult de un an înainte de această mișcare. Pe acest subiect am interacționat cu o sumedenie de oameni de toate națiile ca să iau temperatura acestui trend, să-mi dau seama dacă e ceva nesemnificativ sau ceva important pe cale să cuprindă omenirea.

Munca de la distanță este aici nu doar să cuprindă lumea, ci să o devoreze. O s-o spun cât de direct pot: companiile care nu înțeleg asta se vor scufunda, chinuindu-se să inventeze tot felul de strategii doar ca să nu se adapteze. Orice companie care nici după această criză nu ia măsuri să-și centreze activitatea în jurul muncii distribuite va avea enorm de mult de pierdut. Orice companie deșteaptă care vrea să supraviețuiască și să o facă mai bine decât competitorii își va învăța lecția și va încerca să înțeleagă atât motivația din spatele acestui mod de a lucra, cât și eventualele provocări.

Am interacționat fix înainte de această criză cu o doamnă recruiter de la o anumită companie. Căutau un dezvoltator de software și cum eu sunt peste tot pe internet a ajuns și la mine. Am început să discutăm despre rol și, inevitabil, despre munca la distanță. Nu erau deschiși la asta, dar pentru că mi-a plăcut dialogul cu ea m-am activat și le-am scris următoarea opinie:

Lucrul la distanță reprezintă ceva de foarte mare interes pentru mine, conversația noastră a atins o coardă sensibilă și îmi permit să fac câteva recomandări care să vă ajute în viitor să îmbrățișați acest mod de lucru din ce în ce mai abordat de organizațiile cu adevărat moderne.

În primul rând sunteți exact în momentul în care puteți croi fluxuri de lucru care să lase loc unei eventuale deschideri către munca distribuită. Acest termen e de fapt mai potrivit decât „munca la distanță” - la distanță înseamnă altă locație față de unde e munca, pe când distribuit înseamnă că munca de fapt e în mai multe locuri. Sunteți prezenți în București și Londra din ce știu și s-ar putea să te surprindă sau nu ce voi scrie, dar… deja practicați la greu munca distribuită. Simpla colaborare dintre București și Londra necesită niște bune practici care pot fi foarte bine aplicate și în munca distribuită local, nu doar global. Comunicare, documentație, colaborare pe cod, sincronizare din punct de vedere al direcției companiei/echipei - sunt doar câteva din lucrurile la care sunt convins că deja țineți într-o anumită măsură și care reprezintă de fapt fundamentul unei relații sustenabile de muncă distribuită dintre angajator și angajat. Începutul unui proiect sau al unei echipe reprezintă momentul ideal în care aceste elemente pot lua o formă care să permită companiei adaptarea la provocările viitorului.

Țin de aproape 2 ani un meetup lunar pe tema muncii distribuite și am învățat mult de la oameni care fie lucrau deja în mod distribuit, fie își doreau cu ardoare să poată face asta. Toată experiența meetup-ului m-a făcut să fac și eu pasul către 100% remote și să-mi dau seama cât de mulți oameni faini și potențial dedicați pierd companiile rigide în fluxurile de lucru. Există multe scuze pe care companiile le folosesc pentru a nu risca, pentru a nu experimenta și pentru a nu da posibilitatea oamenilor să „scuture barca”, după cum zice o vorbă clasică. Adevărul este de fapt că suntem ancorați în modul clasic de a vedea relația angajator+angajat: „trebuie să-l văd ca să știu că muncește. Tehnologia ne oferă acum multiple modalități de a trece de acest prag în evoluția organizației și de a trimite acest mit acolo unde îi e locul: la coșul de gunoi al istoriei muncii.

Pot recomanda câteva cărți care completează, detaliază și clarifică tot ce am scris mai sus, dar care și motivează într-un mod foarte pragmatic migrarea către moduri de lucru mai… naturale, moduri care-i fac pe oameni să se simtă bine în pielea lor când muncesc, care îi țin apropiați cu adevărat de misiunea organizației și care îi împing să fie mai buni ca grup, nu ca indivizi aflați într-o permanentă competiție nesănătoasă cu colegii pentru promovări/măriri/laude.

• Organizația Reinventată, Frederic Laloux
• Remote, Jason Fried & David Heinemeier Hanson
• Noua geografie a locurilor de muncă, Enrico Moretti

Am scris un email lung, dar crede-mă că poate fi și mai lung. Morala lui este că: puteți practica în mod conștient munca distribuită începând de azi! Dar pentru asta trebuie să vă rupeți un pic de modurile clasice de a face lucruri, să faceți un pic de dez-școlarizare (unlearning) și să vă deschideți experimentării, adică ceea ce ne-a adus unde suntem azi ca umanitate.

Îl știu pe X (paranteză: tip deștept fondator al companiei) și sunt convins că poate da un astfel de curs organizației voastre dacă are o echipă pe aceeași lungime de undă care poate înțelege și pune în practică principiile muncii distribuite. Ca o coincidență, eu lucrez acum distribuit din zona bunicilor săi, Lopătari-Buzău. Este absolut minunat să pot contribui într-o organizație trăind în locurile care-mi sunt atât de dragi și unde mă pot ocupa în timpul liber de diverse proiecte de revigorare a unei comunități rurale aflate în declin. Cred că putem mai mult, mai bine, mai sustenabil și cred că organizația voastră poate fi parte din acest mod de a face lucrurile.

Sper ca ideile de mai sus să vă dea de gândit și poate cândva în viitor vom putea colabora fiind pe aceeași lungime de undă.

Recitind acum acest email îmi dau seama cât de dezlânată și lungă poate fi scriitura mea câteodată, dar ăsta este alt subiect. Ce e important este că această corespondență a avut loc înainte de un mare test în fața căruia se aliniau ușor, ușor cam toate companiile din România. Ele nu știau ce le așteaptă, că vor fi obligate să ia în calcul o modalitate de lucru de care până atunci fugiseră ca dracul de tămâie. Răspunsuri standard precum „noi nu lucrăm așa” vor rămâne în istoria corporatismului global. În momentul respectiv nu aveam un argument suprem cu care să răspund „ei nu lucrați așa, stați să vedeți ce vă așteaptă”, uite că acum a apărut.

Dragi fondatori de companii, investitori, oameni cu putere de decizie în organizații,

Nu mai ignorați ceea ce vă transmit angajații și potențialii angajați. Nu vă mai temeți de a experimenta cu procesele de lucru. Nu vă mai culcați pe o ureche zicând „lasă că ne merge bine așa, de ce să schimbăm ceva ce merge?”. Încercați să încorporați în activitatea voastră deschiderea la nou, experimentarea cu tehnici de lucru și, mai ales, încrederea în parteneri, angajații voștri adică. Nu vă mai lăsați conduși de teamă și arătați-vă așa cum suntem cu toții: vulnerabili, neștiutori, copilăroși, dornici să ne arătăm lumii așa cum suntem și nu ca niște roboți fără niciun dram de autenticitate.

Aș putea scrie la nesfârșit pe aceste subiecte, de 13 ani am văzut tot felul de lucruri care trag organizațiile în jos, de 13 ani m-am săturat să văd cum sfaturile îmi sunt aruncate la coșul de gunoi, urmând să fie scoase de acolo când realitatea te pleznește peste ochi. Sper să apuc vremuri mai bune, timpuri în care măștile folosite la muncă pică, lăsând locul fețelor noastre de vulnerabili, neștiutori, copilăroși și oameni dornici să ne arătăm lumii așa cum suntem.

Pandemia de coronavirus este o mare lecție pentru toți. Așa cum am mai scris, ea nu trebuie folosită ca un paravan, ci ca o aducere aminte că letargia și frica duc într-o zonă moartă în care nimic interesant nu se întâmplă. Lipsa de experiment și neadaptarea înseamnă moartea pasiunii în muncă - haideți să nu ajungem niciodată acolo.

Este o mare diferență între a permite munca distribuită și a o încuraja. Nu faceți greșeala să credeți că dacă dați ocazia angajaților să lucreze una, două zile de acasă înseamnă că lucrați distribuit. A lucra distribuit înseamnă a-i convinge și a-i susține pe oameni să lucreze de unde vor ei. Munca de la distanță (fie că ea se face de acasă, dintr-o cafenea, de pe prispa bunicilor sau dintr-o cabană de la munte) are provocări specifice și pericole care îi pasc pe cei care fac asta. Organizația trebuie să fie pregătită pentru toate acestea și proactiv să încerce să le elimine sau să le atenueze.

Așa cum am mai scris mai sus, pot scrie zile întregi despre asta, dar mă voi opri aici. Cine are urechi să audă, mă va auzi și se va gândi la toate acestea. Cine se va încăpățâna să refuze evoluția muncii va etala tot felul de scuze pentru care munca distribuită nu ar funcționa. Nu vă obosiți să trageți cu mitraliera de scuze, am văzut atâtea exemple pozitive și bune practici încât gloanțele astea de proastă calitate să nu mă atingă. Din păcate exemplele pozitive sunt extrem de rare în România, dar vom ajunge și noi pe scena muncii eficiente. Tot ce ne trebuie este niște… idealism.

Citește și alte articole despre muncă aici.