Muncă de dragul muncii
Jason Fried e unul dintre oamenii pe care-i urmăresc de mult timp pe internet. E CEO-ul unei companii care a trecut prin mai multe etape până a ajuns la Basecamp. Alături de bunul său prieten și cofondator (și creator al Ruby on Rails!) a scris niște cărți destul de celebre în industrie, Rework și Remote. Scrie destul de des pe blogul companiei de pe Medium, o platformă foarte mișto de blogging.
Recent omul a anunțat că vor lansa o nouă carte ca o continuare a seriei bine cunoscute. The Calm Company e viziunea lor despre cum trebuie să fie și să lucreze o companie. Articolul anunță respectiva carte, dar e de fapt mult mai mult. Ideea de calm work prezentată acolo vine în contradicție cu felul în care suntem noi obișnuiți să lucrăm în general. De cele mai multe ori repede, mult și degeaba. Sub presiune constantă, trăgând de deadline-uri, de așteptări, fiind tot timpul la dispoziția cui o avea nevoie. Ba venit mai devreme, ba plecat mai târziu, ba luat de muncă și acasă. Tot timpul pe email și în ședințe, punând mai mereu producerea de mai multă muncă pe primul loc în loc de a ne concentra pe munca eficientă. Ce-ai făcut azi? Am produs niște muncă de făcut.
De-a lungul timpului am lucrat cu colegi care nu puteau trece de bariera pe care serviciul a înfipt-o în viața lor. Am discutat mult cu oameni care și-au însușit la modul cel mai direct modul de lucru de mai sus, făcând graba centrul universului lor și lăsând celelalte lucruri să scape ușor de sub control. Eu personal am cunoscut mai rar genul ăsta de presiune crudă, nemiloasă, lucrând într-un domeniu mai avantajat față de restul. Am experimentat de-a lungul timpului tensiuni temporare, curse contra cronometru, stringențe și urgențe, doar ca să-mi dau seama apoi că nu era nevoie de toate astea. O abordare calmă, detașată, liniștită, bine gândită și care pe termen scurt ar fi luat mai mult timp s-ar fi potrivit la fel de bine pentru rezultatul pe termen lung.
Mereu m-am gândit la asta: cu toată tehnologia pe care am creat-o până acum, cu toate tehnicile și inovațiile de toate felul care ne oferă predictibilitate și ne ajută să facem lucruri mai repede – de ce nu am reușit să reducem timpul de muncă? De ce muncim la fel de mult ca înainte de revoluția industrială? Am văzut asta și-n articol:
You’d think with all the hours people are putting in, and all the promises of tech’s flavor of the month, the load would be lessening. It’s not. It’s getting heavier. But the thing is, there’s not more work to be done all of the sudden. The problem is there’s hardly any uninterrupted, dedicated time to do it. Working more but getting less done? It doesn’t add up. But it does — it adds up to a majority of time wasted on things that don’t matter. Crazy companies all tend to be especially great at one thing: wasting. Wasting time, attention, money, energy.
Marele nostru eșec e că n-am reușit să folosim inovația pentru a trăi în pace, ci pentru a crea și mai multă muncă de dragul muncii, mai mult zgomot. Mai multe lucruri de făcut, urgențe și stringențe susținute de un mod nebunesc de a lucra al companiilor care devin roboți și monștri industriali în loc de a deveni un loc mai uman de a trăi unii cu alții.
Chiar și în IT conceptul de calm work lipsește deseori din cauza inerției cu care muncim. N-avem vreme să regândim, nu e niciodată timp. Nu ne arde de discuții filosofice despre muncă, n-avem chef să redefinim ce înseamnă ea de fapt și ce rol are cu adevărat. Muncim sub presiunea unei curse și competiții constante cu alții și cu noi înșine ca să producem mai multă muncă în spiritul conformismului companiilor și aderării lor la un status qvo ineficient și de multe ori nociv.
Cum obții instant o mărire de salariu? Cheltui mai puțin. Am putea învăța ceva din asta pentru a îmbunătăți modul în care lucrăm. În încheiere las un podcast HBR cu Jason Fried în care vorbește despre „Restoring sanity to the office”. Să sperăm că vei avea timp de el în nebunia de la muncă de azi. Și mâine. Și tot așa.
