Moartea presei e moartea cetățeanului

Dacă te uiți zilele astea către zonele pământului în care sunt conflicte ample ale cetățenilor cu statul său (Ucraina, Venezuela etc) ai să vezi minim un element comun: presa vândută oligarhilor, care nu spune adevărul, ci este mânată de la spate de interesele obscure ale politicienilor corupți. Modalitatea cetățeanului de a afla ce se întâmplă de fapt pe-acolo pe sus pe la șefu*’ la stat* e îngropată în grămezi de bani. Informarea este manipulată, veștile-s altele decât ce-i afară. Oriunde vezi presă vândută și internet cenzurat este clar că e ceva dramatic în aer. Așa începe răul să pună stăpânire pe funcționarea unui stat, așa începe corupția să se rămurească, să distrugă, așa nivelul de trai al oamenilor începe să scadă, totul ca piesele de domino, una după alta pacostea.

Așa a fost și la noi cu Roșia Montană, am simțit-o și mi-am luat lumea-n cap și m-am dus acolo, împins de o nevoie obscură de a vedea, de a afla, dar și de neîncrederea în ce se vehicula pe siteuri și pe la televizor. Mulți au făcut același lucru, iar eu m-am bucurat nespus că am fost parte din mișcarea asta de oameni care-au închis televizorul, au aruncat telecomanda pe geam și-au ieșit afară din casă. Departe de a mă considera vreun scriitor, m-am auto-motivat să scriu ceva pe tema asta și așa au aflat și văzut oamenii din jurul meu ce este acolo. A însemnat mult pentru mine să văd că aduc o valoare unei mici societăți, un plus verde pe un dashboard plin de roșu.

Și ăsta cred că este sentimentul care trebuie să ne cuprindă pe toți. Să conștientizăm că suntem mințiți și să mergem să aflăm cu urechile noastre. Modalitatea asta de a cunoaște, personală și implicată, te face să-ți vezi adevăratul rol în societate, să-ți bubuie capul de vâltoarea sângelui care-ți umblă-n creier clocotit de furia care crește pe măsură ce afli mai mult. E unica soluție de trezire a societății civile, cunoașterea personală și implicată și transmiterea ei mai departe.

Recent am descoperit blogul Ralucăi Feher și-mi place enorm de mult ce scrie acolo. Salut entuziasmat și optimist orice inițiativă de a salva jurnalismul de la a se autodevora și mi-ar plăcea să pot pune umărul atât cât pot la ea. Suntem nespus de norocoși că printre noi sunt oameni cărora le pasă și care transformă frustrarea problemelor în soluții concrete. Tot răul e spre bine.

</i></i>