Mediocritate multilateral dezvoltată

În seara asta am fost la o piesă de teatru. Dezamăgitoare din mai multe motive. Odată pentru că textul a fost mediocru, de două ori pentru că piesa a fost inutil prea lungă, de trei ori pentru că actorii au jucat mediocru (excepţie Adriana Trandafir), de patru ori pentru că preţul biletului a fost total nejustificat, de cinci ori pentru că a fost propagandă pentru Dan Diaconescu, de şase ori pentru că Dan Diaconescu a urcat pe scenă. Şi lista cred că poate continua fără prea mult efort din partea povestitorului.

Mi se pare un pic cam prea mult pupincurism în piesele care fac propagandă. Oamenii ăştia nu fac decât să murdărească tot ce înseamnă cultură cu mizeriile lor. Prefer să cred că politica şi cultura nu au ce căuta împreună; pentru că politica e ca un rahat de câine zdrobit de gheata unui nefericit, pe când cultura e ca o femeie frumoasă cu care ai ce vorbi. Închipuie-ţi asocierea asta, un rahat zdrobit si o femeie frumoasă care ştie să vorbească. Cam asta am simţit eu la piesa asta. Trist.

Iniţial m-a bucurat când am văzut 2000 de oameni în Sala Palatului veniţi să vadă o piesă de teatru. Apoi m-am întristat pentru că am descoperit că au venit pentru premiul pus în joc (Jaguarul fătului nedorit Fătu) şi pentru că era Dan Diaconescu acolo să împartă zâmbete de pedofil. Jalnic.

Viaţa merge înainte. Atât timp cât vor exista oameni care strigă “Bravo, Dan Diaconescu!” vor exista şi oameni care violează nestingheriţi şi neopriţi tentativa de supravieţuire a culturii noastre. Să sperăm că asta nu e o luptă deja pierdută şi că masacrele se vor opri la timp; altfel, în loc să fim gâdilaţi plăcut la intelect de o piesă de teatru, riscăm să ne bucurăm de 5 minute cu Dan Diaconescu la televizor.

Dacă aş avea o coadă aş da din ea şi-aş mătura urmele pe care le-am făcut ducându-mă la piesa asta de teatru.